ࡱ>  !7 bjbjUU .Z7|7|l$$$$$$$8`E`E`E8E|F,8LGLG"nGnGnGUJUJUJءڡڡڡڡڡڡ$  )t$UJI|UJUJUJ3$$nGnGk333UJ8$nG$nGء3UJء3,3_38k4/$$ġnG@G RR8(A`ElġѨ03ġ388$$$$MECANISMELE PSIHICE REGLATORII (COMUNICAREA SI LIMBAJUL, ATENbIA SI VOINbA) Mecanismele prin intermediul crora se realizeaz reglajul psihic al activitatii si comportamentului sunt numeroase. Exista insa unele mecanisme psihice care intervin mai direct in reglajul comportamental. Aceste mecanisme sunt: comunicarea si limbajul, care permit proiectarea anticipata a rezultatului acciunii in raport cu intenciile si dorincele persoanei, ca si obcinerea modificrilor comportamentale dorite; atencia, ce asigura reglajul bazat pe orientarea, focalizarea si seleccia actelor sau activitatilor; voinca, ca forma superioara de reglaj psihic ce tinteste spre atingerea unui scop con_tient propus care corespunde motivelor dar si condiciilor sociale si care intra in joc atunci cant este necesara nvingerea unor obstacole ce apar in calea realizrii scopurilor propuse. COMUNICAREA ^l LIMBAJUL I. DELIMITRI CONCEPTUALE. Faptul c limbajul _i comunicarea constituie mecanismele psihice aflate cel mai la ndemna individului pentru a-_i regla propria sa conduit, dar _i conduita altora, este mult prea evident pentru a insista asupra lui. Daca sistemul imaginilor, conceptelor _i ideilor, format prin intermediul mecanismelor informacional-operacionale ar fi cinut secret, dac el n-ar fi folosit, vehiculat, atunci n-ar avea aproape nici o utilitate practic, nu ar fi capabil de influenca _i interinfluenc, nu putea fi preluat _i reintrodus n circuitul cunoa_terii, nu ar avea nici un impact asupra actlvitcii umane. Comunicarea, nceleas ca act tranzaccional, inevitabil n situacii de acciune, devine esencial, fundamental att pentru viaca persoanei, ct _i pentru viaca social a individului. Din pcate, nociunile de comunicare, limb, limbaj sunt polisemantice, ele comportnd o pluralitate de sensuri; ele constituie obiectul de investigacie al mai multor discipline _tiincifice (lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica, cibernetica etc.), care aduc propriile lor perspective de abordare, nu ntotdeauna identice sau mcar complementare. Comunicarea a fost definit cel mai adeseori ca o form particulara a relaciei de schimb ntre dou sau mai multe persoane, dou sau mai multe grupuri. Claude Levi-Strauss interpreta societatea de pe pozitia unei teorii a comunicrii. Dup el, n societate sunt posibile tipuri de schimburi (sau de comunicri): schimbul femeilor ntre grupuri (datorat regulilor rudeniei sau cstoriei); schimbul bunurilor materiale (datorat regulilor economice); schimbul mesajelor ntr-o limb comun interlocutorilor (datorat regulilor lingvistice). ( Primele doua tipuri de schimburi largesc n mod nepermis sfera nociunii de comunicare, ( cel de al treilea o ngusteaz mult mai mult, reducnd-o doar la comunicarea dintre oameni _i doar la un singur tip al acesteia, cea verbal. Dat fiind faptul c nici una dintre aceste dou accepciuni nu este satisfactoare, cercettorii s-au orientat spre depistarea unor elemente diferenciatoare mult mai fine. Unul dintre pasionacii investigatori ai comunicrii nota: "exist comunicare cnd exist schimb de semnificacii. (CLAUDE FLAMENT) Se recine, a_adar, nociunea de "schimb", dar se precizeaz mai bine concinutul acesteia, semnificaciile putnd fi transmise att prin mijloace verbale, ct _i nonverbale. ( Alci autori au adus precizri pe directia unora sau altora dintre parametrii presupu_i de "schimbul de semnificacii". SILLAMY insista asupra caracterului de feed-back al comunicrii. Cnd informacia este transmis, considera el, se produce o acciune asupra receptorului _i un efect retroactiv asupra persoanei emitente. ANZIEU si MARTIN atrag atentia asupra elementelor componente ale comunicrii _i orientarea ei; comunicarea constituie ansamblul proceselor psihice _i fizice prin care se efectueaz operacia de punere n relacie a unei persoane sau a mai multora. cu o alta sau cu mai multe, n vederea atingerii unor obiective. A_adar, esenciale pentru actul comunicrii sunt: relacia dintre indivizi sau dintre grupuri; schimbul, transmiterea _i receptarea de semnificatii; modificarea voit sau nu a comportamentului celor angajaci. Incelegerea n acest mod a comunicrii o ntlnim _i n lucrrile de dat ceva mai recent. Principala problem pe care o presupune studiul comunicrii este aceea a stabilirii concinutului _i a mijloacelor prin intermediul crora acesta este transmis. Comunicarea umana poate fi verbala sau nonverbala. Concinutul comunicarii este extrem de variat: comunicarea vehiculeaz imagini, nociuni, idei (deci are un concinut informacional), ea faciliteaz _i manifestarea conduitelor afective, produce disonanca sau consonanca psihic, efecte de acceptare sau refuz, concordant sau nonconcordanc (concinutul afectiv-emocional), prin comunicare se transmit trebuince, aspiracii, imbolduri spre acciune (concinutul motivacional), se iniciaz, se declan_eaz sau se stopeaz activitcile, se manifest rezistenca la eforturi (concinutul volitiv). n general, se comunic trei tipuri de informacii: cognitive (concinutul semnelor lingvistice); indiceale (centrate pe locuitor cu scopul definirii _i controlrii rolului lui n timpul comunicrii); injonctive sau conative (schimbate ntre interlocutori pentru a face s progreseze comunicarea spre realizarea unui scop). Mijloacele comunicrii se clasifica astfel: Dup dou axe opuse: vocal versus nonvocal (cuvinte versus gesturi, atitudini) _i verbal versus nonverbal (cuvinte versus noncuvinte). Din combinarea acestor dou axe rezult urmtoarele categorii de mijloace de comunicare: vocal-verbal: cuvntul fonetic ca unitate lingvistic; vocal-nonverbal: intonacii, calitatea vocii, emfaz; 3) nonvocal-verbal: cuvntul scris ca unitate lingvistic; 4) nonvocal-nonverbal: expresia fecei, gesturile, atitudinile. Exist _i o alt clasificare a mijloacelor de comunicare: lingvistice (limba dublu articulat _i de manifestrile vocale); para-lingvistice, mai mult sau mai pucin con_tiente, ncelese de membrii unei culturi: nonverbal-vocale (tonul vocii), nonvocale (gesturi); extra-lingvistice, care scap locutorului n timpul comunicrii vocale: calitatea vocii care fumizeaz informacii biologice, psihologice sau sociale asupra locutorului), nonvocale (maniera de a se mbrca). Combinarea concinuturilor _i mijloacelor comunicrii conduce la un anumit specific al comunicrii: * informatia cognitiv este legat de mijloace lingvistice _i paralingvistice (gesturile fiind un substitut al cuvintelor); * informarea injonctiv este legat preponderent de mijloacele paralingvistice (gesturi, mi_cri, intonacii pentru a sugera unui parrticipant de a vorbi), dar uneori _i de mijloacele lingvistice (fraze rituale de primire); * informarea indiceal se transmite prin toate mijloacele Teoria comunicarii considera comunicarea ca fiind modalitatea de legatura in spatiu si timp intre un obiect-sistem si mediul extern, ca sursa generatoare de semnale purtatoare de informatie sau ca transfer de informatie de la sistem sursa (emitent) la un sistem receptor (destinatar). Potrivit acestei acceptiuni, comunicarea devine nu numai un atribut al omului, ci si al sistemelor fizice si biologice, la nivelul carora se realizeaza procese de reglare. Notiunea de comunicare ne apare astfel ca relatie si ca proces. Relacia se defineste ca legatura informationala intre doi termeni: sursa sau emitentul si receptorul sau destinatarul. Emitentul genereaza si transmite semnale. Pentru a transmite semnale , sistemul emitent trebuie sa posede cel putin doua stari distincte (elemente, de ex. litere). Receptorul sau destinatarul este sistemul care capteaza si prelucreaza semnalele transmise de emitent, modificandu-si sub actiunea lor starea initiala. Calitatea in sine a comunicarii este determinata de capacitatea de receptie si prelucrare a destinatarului. Dintre toate sistemele reale ce pot ocupa locul de destinatar, omul dispune de cea mai complexa capacitata de receptie si prelucrare-decodare. Ipostaza de emitent si de destinatar nu au un caracter invariant ci unul relativ, cei doi termeni putandu-si schimba reciproc locurile, pe parcursul procesului de comunicare. Ca proces, comunicarea se refera la ansamblul operatiilor de codare-recodare-decodare, ce se aplica asupra alfabetului de baza (la nivelul sursei) si alfabetului-cod (la nivelul destinatarului) si la succesiunea mesajelor care se transmit intre emitent si destinatar. Procesul de comunicare se caracterizeaza prin frecventa si periodicitate, prin amplitudine sau intensitate, prin natura substantial calitativa a semnalelor si prin continutul mesajelor. Privit prin prisma teoriei generale a informatiei, el ne dezvaluie 3 laturi: latura cantitativa, semantica si pragmatica. Latura cantitativa se refera la conditiile obiective, necesare pentru ca mesajul sa poarte o minima cantitate de informatie. Aceasta conditie rezida in existenta, la nivelul destinatarului, a unei stari de incertitudine in legatura cu sursa. Volumul informatiei emis la nivelul sursei este, de regula, mai mare decat cel inregistrat la nivelul treceptorului. Astfel, comunicarea este supusa unor influente perturbatoare ce pun in evidenta mai multe situatii: Situatia ideala nu exista nici un factor perturbator; Situatia optima predominarea absoluta a semnalului asupra zgomotului; Situatie de maxima nedeterminare pronbabilitatea semnalului este egala cu cea a zgomotului; Situatia critica dominarea zgomotului asupra semnalului. Latura semantica se va realiza daca, atunci cand emitentul transmite un mesaj, iar receptorul isi modifica starea tezaurului sau intern in concordanta cu continutul informational al mesajului. Pentru ca procesul de comunicare dintre emitent si receptor sa realizaze dimensiunea semantica, sunt necesare cateva conditii fundamentale: Astfel emitentul va trebui: sa organizeze transmiterea semalelor in acord cu capacitatea de admisie si de rezolucie (prelucrare) a destinatarului; sa codifica mesajul cu un alfabet pe care sa-l posede si destinatarul; sa organizeze fluxul mesajelor in concordanta cu regulile logico-gramaticale ale  limbii in care se face codificarea. La rndul sau, receptorul trebuie; sa cunoasc limba in care se transmite mesajul; sa posede modelele tezaurizate ale combinaciilor- cod prin care se transmit mesajele; sa dispun de operatori de comparare a combinatiilor-cod primite; sa posede experience anterioara in legtura cu mesajele primite. Indicatorul comportamental concret care atesta realizarea laturii semanticii il constituie starea receptorului dup primirea mesajului dat. Daca reaccia sa concorda cu concinutul informacional, latura semantica s-a realizat. Latura pragmatica presupune stabilirea unei relacii intre mesajul emis de sursa si o anumita stare de necesitate a receptorului. Daca mesajul respectiv contribuie la satisfacerea strii de necesitate atunci latura pragmatica s-a realizat. Prin unitatea celor doua ipostaze ale sale  de relacie si de proces- comunicarea pune in evidenta cteva caracteristici: completitudinea  este data de diferenca dintre cantitatea de informacie emisa si cea real transmisa destinatarului; cu act aceasta diferenca este mai mica, cu att comunicarea este mai completa. Promptitudinea se msoar prin durata dintre momentul apariciei necesitacii unui mesaj si momentul receptrii lui. O comunicare este considerata prompta daca mesajele pe care le vehiculeaz pot fi inca folosite pentru atingerea obiectivului reglrii. Fidelitatea exprima gradul de corespondenta pe elemente de concinut intre mesajul emis si cel real transmis si recepcionat de ctre destinatar. Dup contextul spatio-temporal in care se desfasoara, comunicarea poate fi directa (fata in fata) si indirecta (existenta unui mediator). Dup natura substancial-calitativa a sistemelor relacionate, comunicarea poate fi omogena (ambele sisteme avnd aceea_i natura substancial-calitativa) si heterogena (un sistem de o natura substancial-calitativa, iar celalalt de o alta), fizica (ambele sisteme sunt entitati fizice neinsufletite), biologica (vegetala, animala, umana). Cele de mai sus ne ajuta sa diferentiem inca doua notiuni (limba si limbajul) stans legate intre ele si extrem de importante pentru comunicare. Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale si gramaticale) ce dispune de o organizare ierarhic potrivit unor reguli de ordonare. Ea este un sistem nchegat de semne (cuvinte) _i de reguli gramaticale stabilite social-istoric. n raport cu individul, ea este un dat obiectiv. Ea depinde nu de existenca n sine a individului, ci de existenca colectivitcii umane, a poporului, a naciunii. Din acest punct de vedere, ea este extraindividual. Limbajul activitatea psihic de comunicare ntre oameni prin intermediul limbii activitatea verbal, de comunicare prin intermediul limbii: una dintre formele activittii comunicative ale omului. Specificul psihologic al limbajului. Limbajul reprezint modul in care se asimileaz, se integreaz si functioneaza limba la nivel individual. El se subordoneaz activitatii de comunicare, comportamentului semiotic. Din punct de vedere psihologic, funccia semiotica exprima capacitatea parcial nnscuta, parcial dobndita a omului de a folosi semen ca  nlocuitori ai obiectelor. Ca modalitate de realizare a comunicrii, limbajul verbal nu poseda un concinut reflectoriu propriu fiecare cuvnt sau propozicie obiectiveaz si exprima continuturi senzorial  perceptive, nocionale, emocionale, motivacionale, motorii. Din punct de vedere psihologic, limbajul verbal devine mediator al diferitelor funccii si procese con_tiente si subconstiente, el fcnd posibila structurarea comportamentului verbal. Diferencierea intre limba si limbaj se poate face prin criterii cum ar fi: istoric, ontogenetic, instrumental-funccional. Din punct de vedere istoric, limbajul precede limba. Aceasta se constituie pe baza dezvoltrii aparatului fonator si pe msura obiectivrii structurilor limbajului. Inicial, limba exista si se manifesta in forma limbajului oral interindividual. Treptat insa, limba se va deta_a relativ de limbaj, constituindu-se intr-o entitate specifica, obiectivata prin semne grafice si reguli logico-gramaticale. Din punct de vedere ontogenetic limba precede limbajul, ea prezentndu-se individului ca o realitate obiectiva, pe care el trebuie s-o cunoasc si s-o asimileze pentru a putea intra in relacie adecvata de comunicare cu semenii. Din punct de vedere instrumental-funccional , limba constituie o mulcime de baza, constituita din urmtoarele elemente: Repertoriul de combinacii  cod designative (vocabularul), Alfabetul (literele cu ajutorul cruia se formeaz alfabetul) Regulile gramaticale (care definesc modul de combinare a elementelor vocabularului). In aceasta infatisare, limba este un instrument de comunicare potencial. Zlate: Sint cel pucin dou diferencieri existente ntre limba _i limbaj: a. n timp ce limba este un fenomen social (elaborat de societate _i nu de fiecare individ n parte), limbajul este un fenomen individual, individualizarea lui realizndu-se att n plan fiziologic (datorat unor particularitci ale aparatului fonator), ct _i n plan psihologic (el avnd o manifestare personal _i diferit de la individ la individ; chiar dac materialul limbii este acela_i, difer seleccia _i dispunerea cuvintelor n fraz, fiecare act de comunicare caracterizndu-se printr-un "coeficient personal"; extrem de ilustrativ pentru caracterul individualizat psihologic al limbajului este definicia dat limbajului de Rubinstein: 'limbajul este limba n actiune'; b. dac limba este extraindividual, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii, el presupune transformarea elementelor limbii n elemente proprii, or pentru aceasta este necesar con_tientizarea laturii fonetice, grafice _i semantice a cuvintelor, trecerea de la structuri semantice simple (cuvinte izolate) la structuri semantice complexe (propozicii, fraze, discursuri, texte). Cele dou nociuni se diferenciaz dup sfera lor: comunicarea, dat fiind c se realizeaz nu doar prin mijloace verbale, ci _i nonverbale, are o sfer mai larg dect limbajul care este o comunicare verbal, realizat prin mijloace lingvistice. Valer Mare considera c ntre comunicare _i limbaj exist relacii de coincidenca parcial a sferelor, cele dou nociuni concinnd _i elemente proprii, ireductibile unele la altele. Limbajul dep_e_te limitele comunicrii propriu-zise, desf_urndu-se, ntr-un fel sau altul, _i atunci cnd nu are loc comunicarea interuman (deci limbajul continu s funccioneze _i atunci cnd omul nu comunic cu nimeni). La rndul ei, comunicarea dep_e_te limitele limbajului verbal, angajnd o serie de comporta-mente specifice ale viecii psihice a omului (imitacia, contaminarea, competicia etc.). Autorul citat atrage atencia asupra faptului c distinccia, de_i real, este totu_i relativ, n realitate cele dou fenomene fiind indisolubil legate ntre ele. Lucrul acesta devine cu att mai evident cu ct limbajul este mai elaborat. Odat constituit, prin verigile sale interne, el intervine n desf_urarea tuturor formelor de activitate uman, inclusiv n procesul comunicrii nonverbale. II. Scopurile _i rolurile comunicrii Comunicarea ntre persoane sau ntre grupuri joac un rol esencial, de prim ordin. Ea este att de important _i util nct unii autori nu s-au sfiit s-o considere ca reprezinta unul dintre "elementele" cheie n definirea, ncelegerea _i explicarea individului _i chiar a societcii. Exist, cteva "raciuni" ale comunicrii la nivel individual: Prin comunicare, individul se umanizeaz, _i formeaz _i _i dezvolt personalitatea, deoarece ea este cea care i asigur transmiterea experiencei sociale. comunicarea permite influencarea educativ-formativ a individului: n lipsa comunicarii individul rmne la nivelul dezvoltrii biologice, rmne izolat, inapt pentru interacciunea social, privat de capacitatea de integrare n colectivitate. Nu va fi posibil interacciunea racional, bazat pe gindire _i reflexie, coordonarea reciproc a persoanelor, cooperarea _i interinfluencarea reciproc. Omul este o fiinc care comunic _i n virtutea acestui fapt se formeaz _i se manifest ca om. Activitcile de comunicare l transform pe om dintr-un simplu subiect ntr-un actor capabil s "accioneze asupra" _i nu numai de a "fi n". Omul comunicant. apelnd la limb, se construieste pe sine ntr-un context intercomunicacional permanent, atitudinile lui verbale fiind legate de context, de microsituatiile sociale n care el traie_te. omul comunicant nu este doar oglinda care reflect realitatea, ci chiar constructorul realitcii. Aceasta nu nseamn a nega determinismul, ci a lasa loc unei dinamici creatoare. Realitatea social nu este un fapt ce trebuie tradus n limb, ci un _antier de construccii. Indivizii nu inceteaz de a construi aceast realitate, dar se construiesc _i pe ei ca urmare a tranzacciilor comunicative. Spaciul comunicrii nu este un loc neutru _i omogen, ci dimpotriv, un loc de ajustare _i de glisare semantic. Exist, ns, nu numai raciuni individuale ale comunicrii, ci _i "raciuni sociale": oamenii sporesc uniformitatea de informare, dep_ind, astfel, stadiul n care unii sunt informaci, iar alcii nu. Comunicarea social contribuie la sporirea uniformitcii de opinie a membrilor grupurilor, fapt care se instituie ntr-o premis esencial a uniformitcii de acciune. Schimbarea ordinii ierarhice a grupurilor se poate obcine prin intermediul schimbului de informacii. Comunicarea satisface _i nevoia exteriorizrii emociilor; organizarea social este imposibil fr comunicare; o societate este constituit din grupuri care comunic ntre ei Rolurile comunicarii descoperirea personal (n timpul comunicrii nvtm despre noi _i despre alcii, ne descoperim, mai ales prin intermediul comunicrii sociale, care const n raportarea la alcii _i n final, n propria noastr evaluare); descoperirea lumii exteme (comunicarea d o mai bun ncelegere a realitcii exterioare, a obiectelor _i evenimentelor); stabilirea relaciilor cu sens (prin comunicare cptam posibilitatea de a stabili _i a mencine relacii strnse cu altii, deoarece ne place s ne simcim iubici _i plcuci de alcii); schimbarea atitudinilor _l comportamentelor (comunicarea, mai ales cea realizat prin mass-media, exceleaz n schimbarea atitudinilor _i comportamentelor noastre _i ale altora); joc _l distraccii (comunicarea este mijloc de destindere, de a face glume, de a ne simci bine) Rolul limbajului, ca mediator n desf_urarea _i dezvoltarea tuturor celorlalte mecanisme psihice, indiferent dac acestea sunt con_tiente sau incon_tiente: sub influenta luipercepcia capt sens, semnificatie, se mbogce_te, se transform n observacie - ca percepcie cu scop; reprezentrile devin generalizate cnd sunt evocate sau formate cu ajutorul cuvintelor; far limbaj nu se poate vorbi de formarea nociunilor, judeccilor _i racionamentelor, fr el nu exist abstractizri _i generalizri, nu pot fi rezolvate probleme; formulrile verbale sunt garancia memorrii de durat; n combinatorica imaginativa, cuvintele apar ca vehiculatori de imagini; verbalizarea permite definirea motivelor _i departajarea lor de scopuri; voinca este un proces de autoreglaj verbal; ns_i personalitatea uman se formeaz _i _i exteriorizeaz mare parte din concinutul ei prin limbaj. Limbajul devine, astfel, un fel de ax al sistemului psihic uman, care face posibil fenomenul de con_tiinc Rolul limbajului este att de mare nct activitatea lui nu se ntrerupe odat cu intreruperea comunicrii cu alcii, dimpotriv, ea se pstreaz pe tot parcursul strii de veghe (uneori sub forma limbajului interior) _i chiar n timpul somnului. Faptul c limbajul are un rol fundamental n activitatea psihic a omului poate fi demonstrat, printre altele, cu ajutorul unui experiment n care activitatea lui este perturbat. De exemplu, dac se cere unor copii ca n timpul procesului rezolvrii problemelor s-_i cin limba cu dincii, vor aprea perturbri ale procesului rezolutiv. III. Formele comunicrii si functiile comunicarii In genere, n clasificarea comunicrii sunt utilizate trei criterii: numrul de persoane, instrumentele (mijloacele) comunicrii, obiectivele ei. 1. Dup numrul de persoane: comunicarea interpersonal (se desf_oar intre dou persoane, capt o nuanca personal atunci cnd partenerii se afl n relacii intime, reciprocitate sau o nuanc profesional, cnd partenerii se cunosc mai pucin; poate fi autentica aspirnd la durata _i permanenc sau neautentic. ocazional, provizorie) comunicarea de grup (reglat nu de optica personal a fiecrui participant, ci de optica general, comun tuturor membrilor grupului, ea fiind deci supraindividual); la rndul ei poate fi mprcit n comunicare Intragrup - desf_urat n interiorul grupului - _i comunicare Intergrup - intre grupuri. 2. Dup Instrumentele folosite, cea mai rspndit este nonverbal _i verbal. 3. Dup prezenca sau absenca unor obiective, : comunicare incidental (atunci cnd individul furnizeaz informacia despre sine fr a avea intencia de a o face; prin indici mai grosieri sau de mare finece, indivizii comunic informacii despre statutul, rolurile, aspiraciile lor _i chiar despre o serie de trsturi psiho-comportamentale); comunicare consumatorie (care survine ca o consecinc a unor stri emocionale sau motivacionale a unui individ, fiind expresia direct a acestor stri; ceea ce i mpinge pe indivizi s comunice nu este dorinca de a furniza informacii, ci pur _i simplu de a-_i exprima starea afectiv pe care o triesc; ea vizeaz schimbul cu altul de placere, lund adeseori forma ("a vorbi pentru a vorbi,. 'a vorbi pentru a trece timpul); comunicare Instrumental (urmre_te modificarea conduitei receptorului, presupune ntotdeauna prezenca unor scopuri, este, deci, utilitar), comunicare comuniune (partenerii comunic cu bucurie reciproc _i fr alt ambicie dect de a "sarbtori" ntlnirea lor, vizeaz mai ales atmosfera emocional aprut n cursul derulrii ei). Dintre toate, comunicarea instrumental are cele mai mari virtuci reglatorii, ea deosebindu-se net de cea consumatorie. Dac n comunicarea consumatorie mesajele sunt emise, forma _i concinutul lor depinznd de starea emictorului, n comunicarea instrumental mesajele sunt transmise _i variaz dup efectele pe care trebuie s le produc asupra receptorului. Apoi, dac n prima, altul este perceput ca subiect dorit pentru a fi ntlnit _i pentru a stabili comunicarea, n cea de-a doua, altul este perceput ca obiect de exploatat. Particularitcile acestor forme de comunicare sugereaz utilizarea lor diferenciat in situaciile concrete interaccionale. De pilda, utilizarea comunicarii consumatorii ntr-o situacie de examen, _i nu a celei instrumentale, ar constitui nu numai o gre_eal de ordin psihologic, ci _i o gre_eal practic, deoarece ea n-ar fi eficient. Recent, s-a ncercat clasificarea formelor comunicrii dintr-o perspectiv mai ampl: filosofica, tehnic, politica, pragmatic. Lucien Sfez recurge la trei metafore n clasificarea formelor comunicrii: metafora ma_in - omul este liber vis--vis de tehnica, se serve_te, dar nu este aservit de ea. important fiind prepozicia "cu"; aceast perspectiv presupune a vorbi despre comunicare ca despre un mecanism cu trei elemente esenciale -emitator, canal, receptor - dintre care central este primul, el avnd putere asupra celorlalte metafora organism - omul este partea unui ntreg, el este inserat n. acest tot, el face parte din mediu, iar mediul face parte din el; apare astfel un cuplu n care cei doi parteneri nu _i-au pierdut total identitatea, dar practic schimburi nencetate ntre ei, unul exprimndu-se prin altul; ceea ce conteaz este prepozicia "n"; aplicat la comunicare, aceast metafor atrage atencia asupra necesitcii de a fi luate n considerare toate elementele constitutive ale comunicrii, care se integreaz unele n altele); metafora confuziei - omul este absorbit de tehnic, el nu exist dect prin tehnic, de aici importanca particulei "prin"; subiectul _i obiectul, productorul _i produsul ncep s se confunde, pierzndu-_i astfel realitatea, identitatea, sensul; n loc de a fi productor, omul este un simplu produs, dand prioritate ma_inii inteligente; aplicat la comunicare, aceast metafora conduce la confundarea total a emictorului cu receptorul; Intr-un univers n care toci comunic, fr a putea determina cine vorbe_te, ntr-un univers fr ierarhie, comunicarea moare prin exces de comunicare _i sfr_e_te printr-o interminabila agonie de spirale. Prima metafor genereaz comunicarea reprezentativ (n care emictorul traduce lumea obiectiv pentru un receptor pasiv), iar a doua, comunicare expresiv (n care individul exprim lumea care l exprim pe el nsu_i); n sfr_it, a treia, comunicare confuz (bazat pe confuzia dintre cele dou forme anterioare sau cum o nume_te autorul, tautism, un neologism ce provine din combinarea tautologiei, pentru ca aici comunicarea este o repeticie imperturbabil n lini_tea unui subiect mort sau surdo-mut, cu autismul, deoarece individul este inchis n fortreaca sa interioar; comunicarea se face de la sine ctre sine nsu_i, ns un sine diluat ntr-un tot. . A.Comunicarea nonverbal. Dup cum reiese chiar din denumirea ei, se realizeaz prin intermediul mijloacelor nonverbale - corpul uman, spatiul sau teritoriul, imaginea. 1. Comunicarea prin corp este cea mai complex, deoarece intervine n "ntlnirile" cotidiene nu doar ca un obiect natural, ci ca un produs voluntar travestit, mascat, metamorfozat (prin mbrcaminte, machiaj, tatuaj, mutilri); Ea recurge la mijloace ca: aparenca fizic, gesturile, expresia fecei (mimica). Legat de aparenca o mare importanc o are mbrcmintea persoanei, ca furnizor de formacii adecvate sau false despre individ, de asemenea, ca facilitator al apropierii sau ndeprtrii unor persoane de altele, mai ales n situaciile n care mbrcmintea este aproape un mijloc institucionalizat (mbrcmintea de policist, de medic etc.). Uneori mbrcamintea "comunic" diverse trsaturi caracteriale ale oamenilor (fuga spre originalitate) sau intenciile lor (intencia de a se distinge, de a place ete.). Gesturile reprezint unul dintre cele mai importante mijloace care dau acces la o persoan; Jean Stoetzel le clasifica in trei categorii: gesturi autice (care nu au nici o legtur cu comunicarea, dar care trdeaz o anumit stare afectiv a individului, de exemplu, la un examen, o persoan _i frmnt minile, cine creionul ntre dinci, mi_c picioarele sub banc); gesturi obi_nuite (reverenca diplomatului, degetele ridicate ale elevilor care vor s rspund la leccie ete.); gesturi simbolice (prin care se exprim aprobarea, indiferenca, entuziasmul; pentru a chema pe cineva se face un semn cu degetul, pentru a aproba se da din cap). Exist chiar o _tiinc a gesturilor, numit kinezica. Contribucii importante la structurarea ei a adus Ray Birdwhistell {Introduction to kinesics, 1952), care a aplicat metodologia lingvisticii structurale la studiul gesturilor. gsind o corespondenc ntre unitcile verbale _i cele gestuale (fenomenelor le corespund kinemele, ca fiind cele mai mici unitci de acciuni gestuale; morfemelor le corespund kinemorfemele). Kinezica devine n concepcia lui o adevrat gramatic a gesturilor. Exist ns nu numai o kinezic, ci _i o parakinezic, deoarece gesturile au intensitate, durat, ntindere, amplitudine, ritmuri constante sau n flux, caracteristici care se integreaz contextelor psihologice, sociale. Studiind relacia dintre cultur _i personalitate, Birdwhistell a ajuns la concluzia c gestul reprezint o a treia instanc ce se interpune ntre cele doua nociuni. El ajunge chiar la stabilirea unei stratificri sociale a oamenilor pornind de la indicii gestuali. Corpul uman nseamn nu numai aparenca fizic sau gestic, ci _i expresia fetei, mimica cu un foarte mare rol n comunicarea nonverbal. Privirea, se pare, c se distinge ca element central al expresiei fecei. Suscinerea sau ocolirea ei, fixitatea sau mobilitatea ei trdeaz strile de admiracie, iubire, du_mnie etc. Cercetrile au artat c ntr-o conversacie asupra unor probleme personale, persoanele se privesc ntre 50%-60% n timpul conversaciei. Prin expresia fecei putem stimula, orienta, decodifica _i ncelege intenciile partenerului, suscine partenerul. 2. Comunicarea prin spaciu _i teritoriu. Omul este extrem de grijuliu cu spaciul n care trie_te. El _i delimiteaz _i amenajeaz teritoriul n funccie de nevoi _i mprejurri. Tocmai modul de delimitare _i amenajare a spaciului "comunic" multe informacii despre individ. Dintr-o perspectiv sociologic _i antropologic, pot fi desprinse trei tipuri de teritorii: tribale, familiale, personale (Desmond Morris, 1977). Dintr-o perspectiv psihologic _i psihosocial ne ocupam mai ales de ultimul tip de teritoriu, mai strns legat de particularitacile psihice ale omului. Studiul relaciilor spaciale, ca mod de comunicare, revine unei _tiince numite proxemica. Printre problemele studiate de ea putem enumera: jocul teritoriilor, maniera de a percepe spaciul n diferite culturi, efectele simbolice ale aspectelor spaciale, distancele fizice ale comunicrii. Edward T. Hall exceleaz n studiul rolului distancelor spaciale n comunicare. Cartea lui, The Hidden Dimension, aprut n 1966, este considerat a fi o veritabil gramatic a spaciului. Dup el,exist patru tipuri de distance (intim, personal, social, public) ce regleaz comunicarea n funcce de respectarea sau ncalcarea lor fiecare dintre ele se asociaz diferit cu celelalte categorii de mijloace ale comunicarii. De exemplu,: n distanca intim (corp la corp sau maximum 15-40 cm, vocea are un rol minor, se exprim involuntar unele vocale); n distanca personal (45-75 cm, pn la maxim 125 cm vocea este normal, familiara); n distanca social (125-210 cm, un maxim de 210-360 cm, vocea este plin _i distinct, mai intens; n distanca public (3,60-7,50 m _i cu un minimum de peste 7,50 m, discursul este formalizat, gesturile stereo; interlocutorul devine un simplu spectator, iar comunicarea un spectacol). 3. Comunicare prin imagini. Viaca modrem a adus cu sine o multitudine de mijloace imagistice de comunicare (afi_, fotografii, benzi desenate, ilustracii, cinema, televiziune). Comunicarea prin imaginea omniprezent, creaz un paradox: de_i mai pucin interactiv, deoarece se exercit ntr-un singur sens, ea este mult mai eficient - afecteaz un numr extrem de mare de persoane. A_adar, intre reciprocitatea _i amploarea ei exist o oarecare incompatibilitate, care se datoreaz tehnicii care nu ofer destinatarului posibilitatea de rspuns imediat, diferencelor de competenc: n timp ce toti oamenii _tiu s mnuiasc limbajul, lucrul nu-i valabil _i pentru imagine, fapt care duce la accentuarea inegalitcii dintre emictor _i receptor. - 0 mare importanta n aceast form de comunicare o are mesajul lingvistic care nsoce_te imaginea, o completeaz sau o exprim. Important este _i contextul, el fcnd s varieze semnificacia ei. Abraham Moles (1988) a stabilit chiar un indice de iconicitate,iar J. Bertin a efectuat studii asupra ''graficii, definit de el ca limbajul ochilor. Proliferarea comunicrii prin imagini, de_i omniprezenta este considerat de unii autori ca reprezentnd un fenomen de regresiune cultural, el mpiedicnd dezvoltarea altor forme de comunicare (se pierde, de exemplu, gustul pentru lectur). Mijloacele nonverbale ale comunicrii au, n totalitatea lor, urmtoarele roluri: 1)de a transmite ceva (idei, informacii, intentii, trsaturi de caracter); 2)de a nuanca _i preciza comunicarea (care devine, astfel, aprobativ sau dezaprobativ, receptiv sau nereceptiv); de a ajuta persoanele s se exprime _i s se nceleag reciproc mult mai bine (pentru realizarea acestui ultim rol, mijloacele nonverbale trebuie s le nsoceasc pe cele verbale, n nici un caz nu pot acciona independent). De Vito stabile_te _ase funccii ale comunicrii nonverbale asociate celei verbale. Astfel, ea accentueaz, completeaz, contrazice, regleaz, repet, substituie comunicarea verbal B. Comunicarea verbal (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit n comunicarea interuman. El a _i fost definit de aceea ca fiind "un vehicol ce transport intencii, atitudini. Limbajul este _i un tip aparte de conduit a individului, _i anume, de conduit verbal, ce implic activitci diverse (vorbire, ascultare, schimb de idei, recinerea mesajelor sonore, reproducerea sau traducerea lor). De asemenea, conduita verbal se subsumeaz unei familii mai vaste de conduite _i anume conduitelor simbolice (desen, gesturi, scris, diverse alte coduri). Limbajul, ca facultate inerent _i specific speciei umane, constituie tocmai expresia _i realizarea conduitelor verbale. Studiul limbajului presupune investigarea unor probleme cum ar fi: perceperea limbajului, ncelegerea discursului, memorizarea frazelor _i a textelor, achizitia _i producerea limbajului. Nu-i de mirare, de aceea, de ce psihologii au nceput studiul limbajului cu investigarea relaciei dintre fenomenele externe ale producerii _i perceperii sunetelor, _i procesul intern al gndirii (Wundt). Buhler, criticnd pozicia lui Wundt, explica limbajul prin referire doar la evenimentele externe, dect prin invocarea obscurelor "procese mentale", pozicie care se va radicaliza n behaviorism. Watson, Kantor etc. s-au centrat pe studiul determinancilor funccionali ai comportamentului verbal. Contribucii remarcabile la studiul limbajului au adus reprezentancii _colii constructiviste (Wallon, Vgotski, Luria, Piaget) preocupaci de investigarea achiziciei limbajului, implicit de socializarea copiilor.. Din multitudinea problematicii psihologice referitoare la limbaj, vom decupa doar o singur problem care se distinge nu numai prin semnificacia ei major, ci _i prin aceea c a fost extrem de controversat. Este vorba despre problema achiziciei limbajului, care i-a condus pe unii autori la considerarea limbajului ca fiind nnscut, iar pe alcii la ideea construirii treptate a structurii limbajului. Teoriile nativiste ale limbajului insist asupra rolului echipamentelor biologice nnascute. Nu este nici un dubiu, afirm suscintorii acestor teorii, c intrm n lume echipaci pentru vorbire. Fcnd un inventar al capacitcilor nnscute ale vorbirii, Gray arat c acestea sunt: structurile anatomice prezente in gt (laringe, faringe) care ne fac apci a produce o gam larg de sunete, comparativ cu orice alt manifer; preferinca de a asculta, de vorbi, de a distinge toate sunetele de baz ale vorbirii; mecanisme care fac posibil trecerea printr-o serie de faze (gngurit,) ariile specializate pentru vorbire din creier (Broca _i Vernicke). Cel mai tipic reprezentant al teoriilor nativiste ale limbajului este Noam Chomsky, care incearca sa explice structurile lingvistice de suprafac descrise naintea lui de Saussure _i Sapir. Ei artaser c unitcile lingvistice de baz intr n relacii specifice ntre ele _i chiar cu realitcile extralingvistice (semnale, simboluri, integrandu-se n construccii mult mai complexe (sintagme, paradigme, produse gramaticale). Chomsky _i-a propus un dublu scop: de a gasi acele structuri non-aparente ale vorbirii (numite de el structuri profunde) n stare de a explica structurile de suprafaca; de a stabili regulile care transform structurile profunde n structuri de suprafac. El s-a orientat spre dezvoltarea regulilor de transformare a structurilor profunde n structuri de suprafac, constituind ceea ce s-a numit gramatica generativ. Trecerea de la gramatica sintagmatic de suprafata la cea generativ _i transformacional a reprezentat o adevarata revolucie n ceea ce prive_te conceperea limbajului, ea atragind atencia psihologilor de a studia nu doar comportamentul verbal n expresia lui intern, ci _i reprezentrile mentale psiholingvistice pe care comportamentele verbale le reflect. - 0 a doua idee a lui Chomsky se refer la distinccia pe care el o face ntre conceptul de competenc lingvistic _i conceptul de performanc lingvistic: in limbajul vorbit al unui individ exist fraze gramaticale, dar _i fraze negramaticale. Cum ar putea fi diferenciate acestea? Chomsky ofer ca metod recurgerea la intuicia subiectului, la con_tiinca lui implicit, adic la capacitatea lui intrinsec-ideal de a produce _i ncelege fraze n acord cu "forma" limbii, de a aprecia gradul de devianc al unui enunc n raport cu o "bun form". Chomsky _i propune un nou scop, _i anume, acela al analizei competencei lingvistice a subiectului vorbitor, care reprezint o proprietate esenciala a spiritului uman si care const n cunoa_terea de care dispune subiectul, cunoa_tere ce prezideaz orice act verbal, ea lund forma unei gramatici, a unui sistem de reguli. Performanca lingvistic este definit ca fiind capacitatea subiectului de a pune n practic sistemul de reguli, n funccie de diverse situacii _i mprejurri. Conceptul de competenc este studiat de lingvistic, cel de performanc de psiholingvistic Din pcate, relaciile dintre cele doua concepte sunt, dup cum remarca Bronkart, ambigui, fapt care a marcat pentru mult timp ns_i relaciile dintre lingvistic _i psiholingvistic. Cea de-a treia idee esencial pentru psihologia limbajului este cea care se refer la considerarea limbajului (mai ales a structurilor profunde _i a competencei lingvistice) ca fiind nnscut. la na_tere. creierul omenesc este nzestrat cu o structur nervoas nalt specific, avnd capacitatea de a realiza structuri lingvistice complexe. creierul omenesc se maturizeaz la fel ca alte organe (inima, ficatul), n cazul lui fiind mai nimerit s vorbim despre cre_tere, ideea de dezvoltare _i de construccie, cnd este vorba de limbaj, nemaiavnd sens. Maturizarea creierului se produce prin developarea n sens fotografic a unor structuri deja existente _i nicidecum prin nvcare. Argumentul imbatabil n favoarea acestei teze l-ar constitui localizarea centrului limbajului, care pledeaz pentru specificitatea ereditar. Chomsky consider, deci, c omul se na_te predispus s nvece limbajul n anumite moduri. Regulile lingvistice sunt mult prea complexe pentru ca s poat fi nvcate de ctre copii singuri, cu ajutorul unei inteligence generale. Dimpotriva, arata el, copiii sunt ajutaci de o ncelegere nnscut a aspectelor limbii (este vorba despre regulile gramaticale) comune tuturor limbilor. De asemenea, ei sunt ajutaci de un ghid nnscut care faciliteaz achizicionarea regulilor unice ale limbajului specific unei culturi. Acestea sunt numite de Chomsky mijloace de achizicie ale limbajului. 0 facultate de limbaj determinat genetic, precizeaz o anumit clas de gramatici omene_te accesibil. Copilul _i va nsu_i una din aceste gramatici pe baza datelor limitate care i sunt accesibile. Pentru Chomsky, lingvistica cu structurile ei profunde, cu gramaticile ei generative este primordial n raport cu cognicia. Chomsky pierde din vedere faptul c dezvoltarea cognitiv _i cea a limbajulul sunt interactive. Bronckart arat c pe bun dreptate concepcia lui Chomsky a avut un veritabil rol catalizator in evolucia _tiincelor comportamentului verbal _i a _tiincelor n general, nu uit s adauge c 'din punct de vedere psihologic, ca _i' d.p.d.v. pedagogic, interesul ei este limitat' beoriile invatarii limbajului au fost dezvoltate de behaviori_ti _i constructivisti: limbajul nu este n mod special diferit de orice alt form a comportamentului. Spre deosebire ns de behaviorismul tradicional al lul Watson, care punea accent doar pe elemente {stimul - reaccie), Skinner aduga un al treilea - ntrirea (sau recompensa, cum mai este denumit popular). Aceste trei elemente interactioneaz n maniera urmtoare: stimulul care accioneaz asupra organismului ofer ocazia pornind de la care raspunsul este susceptibil de a fi emis _i de a fi intrit. Dac se produce ntrirea pozitiv a reacciei, se instaleaz un proces de discriminare _i stimulul devine un agent susceptibil de a face s apar rspunsul.. Acesta este tipul de interacciune pe care Skinner l nume_te operant. Comportamentul verbal este un asemenea comportament operant, achizicionat prin condicionarea operant si folosit ca un instrument pentru a opera n mediul inconjurtor, ntr-o astfel de manier, nct s se achizicioneze o intarire a stimulului. In explicarea comportamentului verbal, trebuie s se tina seama de variabilele situacionale susceptibile a ntri rspunsul, de istoria ntririlor in contextul grupului social din care face parte individul sau de ngrdirile genetice ale speciei sale. A_adar, se nvac, este achizicionat n timpul vietii individului; el trebuie ajutat prin condicii _i mijloace specifice. Dac la Chomsky esencial era ceea ce el numea language-acquisition device- LAD, n viziunea behaviori_tilor _i a reprezentancilor teoriilor nvcrii sociale, important este sistemul de suport pentru achizicia limbajului (language-aquisition support-system  prescurtat LASS). Contribucia cea mai semnificativ pe direccia ilustrrii caracterului dobndit al limbajului a adus-o, ns, Piaget, adept al modelului auto-organizrii psihicului. Fr a intra n amnunte, amintim c trei concepte sunt esenciale pentru ntreaga teorie piagetian: Interaccionism (care se refer la relaciile de interacciune reciproc ntre organism _i mediu, respinge unilateralitatea teoriilor behavioriste care privilegiaz mediul, dar _i teoriile preformiste, ce acordau o prea mare atencie structurilor interne ale organismului); constructivism (ce vizeaz dou aspecte esenciale: pe de o parte, rolul activ al orga-nismului, pe de alt parte, caracterul progresiv al elaborrii structurilor cunoa_terii, inclusiv a limbajului); 3) echilibrul (ce cuprinde sistemele reglatoare care permit acciunea organismului mpotriva factorilor perturbatori _i reechilibrarea structurilor inteme). Ipoteza piagetian esencial n ceea ce prive_te natura _i originea limbajulul este continuitatea functional ntre sistemele reprezentative _i cele de tratare a informaciilor. Subiectul, datorit perfeccionrii sistemelor de tratare a informaciilor, _i construie_te mai nti imaginile mentale (reprezentrile), apoi simbolurile _i, n sfr_it, semnele vorbirii. Crearea semnificaciei este indisolubil legata de activitatea cognitiv. Trecerea de la inteligenca accional (senzorio-motorie) la inteligenca operacional (reflexiv) se face n mod firesc, fra rupturi majore. In final, se ajunge la adaptarea corespunztoare a individului la solicitrile mediului. In 1975 a avut loc o celebr disput ntre Piaget _i Chomsky, cunoscut sub denumirea de controvers dintre inneism _i constructivism. Concepcia lui Chomsky duce ctre o serie de bizarerii: dat fiind faptul c limbajul este cuprins n genomul individului, acesta _i-1 poate nsu_i chiar n condiciile unei educacii limitate; toate ipostazele posibile despre regulile sintaxei pe care copilul ar putea s le inventeze sunt excluse de mo_tenirea genetic; limbile vorbite sunt n toate privincele, n toat lumea, acelea_i; mediul joac, n cel mai bun caz, un rol declan_ator, el avnd un rol minim n elaborarea cuno_tincelor. Acestor concluzii exagerate, Piaget le opune altele mult mai realiste: structurile cognitive ale intelectului se construiesc printr-o organizare de acciuni succesive exercitate asupra obiectelor; (de_i nu crede n existenca structurilor cognitive nnscute ale inteligencei, accept ideea c funccionarea inteligencei implic mecanisme nervoase ereditare, mecanisme care sunt insuficiente pentru explicarea genezei _i evoluciei comportamentului uman); exist o inteligenc general uman care este apt s transforme n realitate potencele organizatoare elementare ale creierului, n diferite forme din ce n ce mai complexe. Principiile dup care se conduce Piaget sunt "minimum de performare _i "maximum de autoorganizare" % Formele limbajului verbal. Analiza limbajului in contextul activitatii generale de comunicare interumana a dus la delimitarea formelor particulare in care se manifesta: limbajul extern si limbajul intern. Limbajul extern este adresat cu precadere unor destinatari din afara. El se realizeaza in doua forme: limbajul oral si limbajul scris. Limbajul oral rezulta din succesiunea selectiva, structurata dupa regului logico-gramaticale, a sunetelor articulate, produse de aparatul fonator. Dupa specificul schemei de comunicare, limbajul oral se realizeaza in trei variante: solilocviu, monolog si dialog. Solilocviul inseamna vorbirea cu voce tare cu noi insine. In mod normal, aceasta forma se intalneste la copii (pana la 5 ani). La adult, vorbirea cu sine insusi apare doar situational sau in stari patologice. Monologul presupune existenta unui destinatar extern, care sa recepteze fluxul mesajelor fara a replica dupa fiecare secventa, ci doar la sfarsit. De regula, monologul este centrat pe o anumita tema, si el are ca obiectiv informarea auditoriului. Dialogul este forma cea mai frecventa de realizare a limbajului oral. El se desfasoara prin alternarea pozitiilor celor doi termeni ai relatiei de comunicare si are caracter de schimb reciproc de mesaje. Dialogul poate fi structurat si liber-situational. In primul caz, dialogul se axeaza pe o problema anume, si prin el se urmareste ajungerea la un acord, consens sau rezultat final. Dialogul liber se incheaga si se desfasoara spontan. Limbajul scris se realizeaz prin codarea mesajelor orale in forma grafica. Din punct de vedere ontogentic se constituie mai trziu dect cel oral, printr-un proces de instruire in care copilul trebuie sa diferencieze literele si sa le lege in cuvinte. Limbajul scris are doua verigi care se constituie paralel: cititul si scrierea. El se realizeaz dup clasa a patra si are un grad mare de dificultate datorita regulilor logico-gramaticale. In cadrul limbajului scris apar procedee stilistice care mresc latura expresiva. El depinde de nivelul general de instruire si cultura al subiectului. Limbajul intern reprezint o comprimare a limbajului extern. Din punct de vedere structural se bazeaz pe scheme logico-gramaticale. Din punct de vedere funccional se bazeaz pe scurt-circuite, omitandu-se cuvinte si realizndu-se noduri releu. Din punct de vedere ontogenetic se consolideaz mult mai trziu dect limbajul oral si scris. Limbajul intern dispune de o mare viteza de derulare a ideilor. Cu cat este mai bine elaborat, cu att gndirea este mai bine consolidata. Funcciile comunicrii _i limbajului Eficacitatea comunicrii este strict dependent de gradul de implicare al individului (sau grupului) in ea. La rndul su, gradul de implicare exprim caracterul funccional al comunicrii _i limbajului. Iata de ce psihologii s-au concentrat pe stabilirea functiilor acestor 2 mecanisme psihice. Karl Buhler le clasifica dupa natura procesului psihic predominant (emotianal  expresiva, conativa, referential-designativa). Ombredane prefera ierarhizarea lor de la primitiv si spontan catre elaborat si voluntar (afectiva, ludica, practica, reprezentativa, dialectica) In fiecare dintre aceste clasificari este prezenta functia reglatoare a comunicarii si limbajului, care este esentiala. Gerard Wackenheim Functiile comunicarii si limbajului, in raport cu individul. functia de integrare a individului in mediul su - permite individului alturi _i mpreun cu alcii, s ia pozicie fac de alcii, s se adapteze situaciilor noi, s cin seama de experienca altora, sa asimileze o parte din ea); functia de dezvluire si autodezvluire - prin comunicare, individul se face cunoscut altora, dar _i sie_i, _i corijeaz o serie de percepcii _i atitudini eronate, se introspecteaz _i se poate ncelege mai bine; funccia valorizatoare - comunicarea rspunde nevoii individului de a fi apreciat, prin intermediul ei individul atragnd atencia altora asupra sa, implicit, afirmndu-se; funccia reglatoare a conduitei altora - comunicnd cu alcii, un individ _i poate ameliora pozicia n ierarhia grupului, i poate determina pe ace_tia s-_i schimbe atitudinile, creeaz conflicte sau atmosfere destinse n timpul unei conversacii; funccia terapeutic (comunicarea este un mijloc curativ, mrturie n acest sens stnd psihanaliza, psihodrama _i ntrecinerea rogersian). Funcciile comunicrii n raport cu grupul: funccia productiv-eficient (permite realizarea sarcinilor, mai ales n situacia n care acestea implic un nalt grad de cooperare ntre membrii grupului, ajut "locomocia" grupului spre atingerea scopurilor fixate); funccia facilitatoare a coeziunii grupului (prin comunicare se na_te _i subzist un grup; ncetarea sau perturbarea ei se soldeaz fie cu moartea grupului, fie cu aparicia unor disfunccionalitci grave); funccia de valorizare a grupului (aproape identic cu cea ntlnit _i la nivelul individului; prin comunicare grupul _i afirm prezenca, se pune n evidenc, _i relev importanca, originalitatea, _i justific existenca); funccia rezolutiv a problemelor grupului (comunicarea salveaz onoarea grupului, iar cnd acesta se degradeaz trece prin perioade dificile, poate fi utilizat ca mijloc terapeutic; sociodrama este poate cel mai bun exemplu n suscinerea acestei funccii). Funcciile comunicrii _i limbajului, clasificate dup raportarea la grup, sugereaz faptul c dincolo de cuvinte _i de sensul asigurat de lexic, omul poate produce sensuri derivate, cu efecte multiple, datorate tocmai dinamicii grupului. A comunica nseamn a "intra n orchestr", a intra n simbolurile disponibile, a-ci ajusta timbrul la ansamblul preexistent, a pune n comun, a face ceva mpreun cu cineva. Paradigma orchestrei se opune paradigmei liniei de telegraf, ea combate egocentrismul, insistnd, n schimb asupra necesitcii de a pune n joc ansamblul semnelor disponibile interlocutorilor care declan_eaz comportamente. Rolul reglator al comunicrii _i n special al limbajului a fost evidenciat ntr-o multitudine de cercetri Influenta reglatoare a limbajului se remarca cel mai bine in cadrul proceselor persuasive. Sunt trecute n revist tehnici cum ar fi: folosirea argumentelor cvasilogice, a argumentelor bazate pe structura realului (relatii de succesiune, de coexistenc), a legturilor care fundeaz realul (cazul particular, racionamentul prin analogie) In afara strategiilor argumentative, o mare importanc, dintr-o perspectiv psihologic, o au _i factorii facilitatori sau perturbatori ai persuasiunii. O sistematizare excelent a acestora a fost fcut de ctre Marcel Bromberg. Persuasiunea este influencata de: caracteristicile sursei persuasive (credibilitatea, atractivitatea, puterea ei de a distrubui sau nu recompense _i pedepse); caracteristicile mesajului (mesaje unilaterale sau bilaterale, structura mesajului, tipul mesajului); caracteristicile receptorului (legate ndeosebi de unele procese _i mecanisme psihice ce intr n funcciune n timpul procesului persuasiv; atencia, ncelegerea, acceptarea, memorizarea, acciunea; o mare importanc o are _i punerea n gard a receptorului, contra intenciei persuasive sau contra concinutului mesajului - ambele putnd duce la fenomenul rezistencei la schimbare). Legate de unul sau altul dintre ace_ti factori, exist tehnici de reglare dezvoltate n psihologie referitoare la procesele persuasive: McGuire (1964) a propus tehnica inoculrii, bazat pe analogia cu imunizarea biologic a organismului; a_a cum putem cre_te capacitatea de aprare a orga-nismului prin injectarea anticipat a unor viru_i, similari celor care se presupune c vor acciona mai trziu, tot a_a putem stimula aprarea atitudinal a individului inoculndu-i o form atenuat de argumente contraatitudinale susceptibile a fi formate n viitor. Exist _i terapii de suscinere, asemantoare ntririi organismului printr-un aport de vitamine. Analog, i putem furniza individului o previziune bazat pe un set de argumente de suscinere care i va permite s reziste la contra-propaganda ulterioar. De la astfel de constatri s-a ajuns _i la o generalizare: dac posibilitatea de contraargumentare a receptorului permite descre_terea impactului persuasiv al unui discurs, atunci orice procedeu capabil a anihila un astfel de proces trebuie s creasc eficacitatea discursului. A_adar, impactul mesajulul persuasiv va fi cu att mai mare cu ct el este structurat ntr-o manier capabil a elimina orice contraargumentare din partea receptorului. ATENbIA 1. Specificul psihologic al atenciei Omul se afla permanent intr-o ploaie de stimuli care produc numeroase senzatii: vizuale, auditive, olfactive, tactile, interne etc. Volumul de informatii receptat de organele senzoriale ajunge pana la 100.000 de biti pe secunda. Din aceasta cantitate nu ajung in constiinta decat 25-100 de biti pe secunda. Se realizeaza o importanta selectie a stimularilor. In acest proces, un rol central in indeplineste atentia, ea fiind o focalizare a constiintei (Cosmovici). In orice moment exista o zona de maxima claritate a constiintei cea a atentiei, - inconjurata de aspecte neclare si de stimuli subconstienti. Atentia, dupa Cosmovici, consta in orientarea si concentrarea activitatii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen. Ea realizeaza astfel o optimizare a cunoasterii unui sector din lumea inconjuratoare sau din viata psihica interna. Atentia ocupa un loc important in structura si dinamica sistemului psihocomportamental al omului. Ea nu este un proces cu continut reflectoriu-informational propriu si distinct- precum perceptia, reprezentarea, gandirea su procesele afective si motivationale. Mai mult decat atat, ea nu are o nu are o existenta si o desfasurare independenta, in sine, ci numai sau eminamente in contextul altor procese si activitati psihice cu continut si finalitate proprie. Putem spune deci, ca atentia nu face parte din categoria proceselor psihice refectorii, ci din cea a conditiilor si functiilor psihofiziologice mediatoare reglatorii. Ea nu poate fi incadrata in categoria proceselor nespecifice, deoarece este implicata in toate tipurile de situatii si sarcini care, prin ele insele, genereaza o activare preferentiala sau in care subiectul este interesat, realizand astfel prin ,,mijloace proprii (ex. mobilizarea voluntara) o asemenea activare. Atencia, dupa Golu, este definita ca proces psiho-fiziologic, de orientare, concentrare si potencare selectiva, a funcciilor si activitatilor psihice si psiho-comportamentale modale specifice, in raport cu obiectul si finalitatea lor proprii, asigurndu-le atingerea unui nivel optim de eficienta adaptativ. ISTORIC Atencia a avut n cmpul cercetrii psihologice o evolucie extrem de sinuoas, fcnd saltul de la considerarea ei ca fiind o facultate psihic central, pn la ignorarea sau chiar izgonirea ei din psihologie. ( Introspectionismul facultate de sine stttoare, independent, cu concinutul su specific, la fel ca alte procese _i activitci psihice, avnd un rol decisiv n buna desf_urare a celorlalte fenomene psihice. Atentia explic toat bogcia viecii suflete_ti, toate fenomenele psihice, omicndu-se, ns, tocmai explicacia ei. atencia s-ar datora a_a-numitei  priviri interioare", ea fiind tributar claritcii _i puritcii strilor de constiinta, ngustrii cmpului con_tiincei care ar asigura, astfel, ridicarea nivelului reprezentrilor _i al gndirii. (Wundt si Ebbinghause) ( Functionalismul (reprezentat prin James) Natura selectiva a atentiei- funccie activ a organismului bazat pe starea lui motivationala ( Structuralismul TITCHENER: atencia - stare a con_tiincei caracterizat prin cresterea concentrrii _i a claritcii senzoriale, centrndu-se, pe studiul condiciilor care tind s maximizeze claritatea _i proeminenta senzaciei. - reprezinta 'nervul ntregului sistem psihologic'. ( Behaviorismul 'soarta' atenciei devine mai mult dect precara, ea fiind ignorat sau chiar eliminat din psihologie. Psihologul danez E. Rubin a prezentat o comunicare cu titlul 'Nonexistenca atenciei . n ceea ce i prive_te pe behavioristii tradicionali, ei interpretau atencia n termeni pur comportamentali; atencia n-ar fi altceva dect o component a unui comportament dominant. (HUNTER) Psihologii au oscilat mult ntre considerarea atenciei ca fiind proces psihic, activitate psihic, stare psihic, conditie facilitatoare sau perturbatoare a celorlalte fenomene psihice. lar atunci cnd nici unul din aceste atribute nu-i satisfceau, au declarat atencia ca fiind un proces psihofiziologic, domeniu de granic ntre psihologie _i fiziologie. Indiferent ns ce este atencia (proces, activitate, stare, condicie), ceea ce coteaz este specificul ei psihologic care mult vreme a rmas o enigm. In legtur cu depistarea unui asemenea specific psihologic al atenciei s-au manifestat cel pucin doua tendince: Unii psihologi au redus atencia la alte fenomene psihice, confundnd-o n cele din urm cu acestea. ( Pentru RIBOT (1889) atencia era un ''act motor'. Faptul ca atencia este nsocit de o serie de mi_cari (vasomotorii, respiratorii, contraccia mu_chilor mimicii, dirijarea aparatelor senzoriale spre sursele de informacie) este incontestabil. Aceste mi_cri ntrecin _i intensific atencia, ca dovad c atunci cnd sunt suspendate sau impiedicate, activitatea se perturb. Ribot gre_e_te ns considernd ca aceste mi_cari sunt elemente constitutive ale atenciei _i n felul acesta pierde din vedere tocmai specificul ei psihologic. (Alci autori au considerat atencia ca fiind un proces cognitiv si conativ. (Pentru alcii, atencia este 'aspectul activ selectiv al percepciei, care const n prepararea _i orientarea individului spre perceperea unui stimul particular . Cea de a doua tendinc care s-a manifestat a constat n ncercarea psihologilor de a depista elementele psihologice proprii, specifice n stare a individualiza atencia. Pentru descoperirea acestora putem porni de la dou sugestii date de psihologul francez MAURICE REUCHLIN : % organismul uman este bombardat de o cantitate imens de informacii, cantitate ce este superioar celei care poate fi tratat, tradus, implicat n rspunsurile adaptive (de altfel, o parte a acestei informacii, fiind nepertinent, nici nu este legat de reacciile adaptative); % apare necesitatea stringent de a selecciona _i filtra informacia n vederea traducerii ei n dispozitivele care elaboreaz raspunsurile (constructia unui percept, a unei habitudini, punerea n funcciune a unor rspunsuri generalizate etc.); % selectia informaciilor constituie procesul esencial pe care l evocm atunci cand vorbim despre atencie; % atencia s-ar traduce printr-o reaccie general de alert cu ajutorul creia se releva informacia pertinent care devine prioritar, ea fiind ntrit n raport cu cea nepertinent care este fie marginalizat, fie respins; % n existenca sa, omul se ntlne_te cu stimuli cunoscuci, previzibili, care presupun punerea n funcciune a unor rspunsuri deja achizicionate, dar _i cu stimuli noi, nefamiliari (prosexigeni dupa cum ii numeste Pieron), care concin o cantitate mai mare de informacii, punnd de aceea organismului o dilem care nu mai poate fi rezolvat prin apelul la experienca anterioara. Aceast problem se rezolv prin activarea organismului, implic o explorare complementar a noilor stimuli. Omul va compara informacia brut venit actual de la receptori cu cea existent in memorie, apoi va decide dac noua informacie este sau nu coerenta cu cea stocat, dac ea corespunde sau nu propriilor sale trbuinte. Subiectul _i declan_eaz alerta atenciei pentru a decide ce va face nu doar n funccie de noutatea stimulului, ci _i de interesul lui pt. organism. Noul stimul, prosexigen, declan_eaz reaccii de orientare (care comport o funccie general de facilitare senzorial _i motorie), reactii de focalizare (concentrare pe stimul, asociata, uneori, cu o oarecare imobilizare a organismului menit a minimaliza numrul stimulilor ce ar putea distrage), reaccii de seleccie a informaciilor (ns o selectie preferencial dependent de specificul activitcii _i de stringenca nevoilor subiectului). Orientarea si focalizarea pe stimul a psihicului in vederea selectarii informatiilor pertinente pare a fi cele 3 note definitorii ale atentiei care o diferentiaza de alte fenomene psihice. Caracteristici surprinse de definitii: 1. Atencia este 'orientarea selectiv a activitcii psihice' (PIERON) Pentru ZAPOROJET, atencia este "activitatea psihic ce const n orientarea spre obiectele si fenomenele nconjurtoare _i care asigur reflectarea lor cea mai deplin _i mai precis n creierul omului. OSWALD define_te atentia ca "fenomen ce dispune de calitate selectiv _i orientativ' SILLAMY: Atencia este 'concentrarea spiritului asupra unor lucruri. A fi atent nseamn a te deta_a de mediut exterior pentru a te focaliza pe ceea ce te intereseaz' ZORGO:,Nu este de ajuns sa stim ca atentia este insusirea constiintei sau activitatii psihice de a fi orientata si concentrata intr-o anumita directie, ci trebuie sa stim si ,, n ce anume const aceast activitate de orientare a activitcii psihice (Zorgo). Specificul orientrii trebuie cutat n 'ierarhizarea interioar a raporturilor de forc determinate de condiciile obiective' (ibid). 2. Ct prive_te concentrarea, ea const n ngustarea, limitarea cmpului con_tiincei, din punct de vedere neurofiziologic, avnd loc o inhibicie relativ _i temporar a excitaciei nervoase, structurile centrale (cortexul cerebral) accionnd direct asupra celor inferioare.(Sillamy) Mecanismul facilitrii, reliefrii anumitor stimuli n detrimentul altora este problema central a atenciei. Analiza celor trei caracteristici trebuie s fie ns _i mai profund deoarece nu ntotdeauna ele sunt intrinseci atenciei. Reaccia de orientare este important pentru explicarea atenciei dar ea "nu este nc atentie' (FLORU); ( deoarece, un fenomen psihologic, cum este atencia, nu poate fi redus la altul, fiziologic; ( reaccia de orientare nu constituie integral substratul atenciei: intre reaccia de orientare _i atencia propriu-zis exist activarea, dinamogenia (seleccia, concentrarea, cre_terea eficiencei performancelor senzorio-motorii) ca elemente mult mai specifice ale atenciei. O foarte mare importanc n procesul atenciei o are _i starea de pregtire pentru actul respectiv, atitudinea pregatitoare, numita de unii autori set, de alcii atencie preperceptiv, premotorie. Atitudinea pregtitoare nu trebuie confundat ns cu atencia efectiv, ea fiind de cele mai multe ori o etap a atenciei, care poate trece firesc n atencia efectoare. Atencia este o centrare a activitcii psihice pe un stimul prezent, actual, n timp ce setul presupune a_teptarea unor semnale viitoare. A_adar, in timp ce atencia reprezinta o adaptare la situaciile date, prezente, setul are un caracter anticipativ, predictiv in raport cu stimulii probabili. Este necesar s diferenciem atencia de o nociune cu care pare a se confunda, _i anume de nociunea de vigilenta. Prin vigilenc ncelegem starea caracterizat printr-un nalt grad de eficienc fiziologic. Pieron asimileaz termenul de vigilenc cu cel de atencie, fapt ce nu este corect, deoarece nivelul de vigilenc este foarte variabil, n unele situacii el putand chiar s scad. Alti autori au dat un alt sens termenului de vigilenta. ,,Atentia implica mai mult decat o vigilenta crescuta, ea consta in orientarea selectiva a perceptiei (Delay, Pichot). Important este faptul ca atentia prin toate caracteristicile ei asigura cunoasterea mai buna a realitatii, sporirea eficientei activitatii. Cosmovici considera ca manifestarile si efectele atentiei sunt urmatoarele: orientarea constiintei intr-o directie asigura o selectie a unor impresii, ce apar cu maxima claritate, in raport cu altele care sunt mai sterse. concentrarea, intensificarea impresiei. E. Titchner a demonstrat experimental ca daca prezentam unor subiecti o succesiune rapida de stimuli cand puternici, cand slabi, cerandu-le sa urmareasca cu atentie producerea stimulilor slabi, diferentele percepute intre stimuli apar mai mici decat atunci cand atentia se fixeaza la cei puternici. claritatea unui obiect asupra caruia ne concentram atentia sporeste. rapiditatea perceperii unui eveniment modificarile motorii si expresive sunt caracteristici bine cunoscute ale concentrarii atentiei. Asemenea reactii erau caracterizate de I.P. Pavlov ca fiind ,,reflexe de orientare: orientarea capului, a corpului, acomodarea senzoriala, concomitenta cu inhibarea altor miscari, cresterea tonusului muscular, toate constituie o pregatire pentru reactia prompta. Modificarile se datoreaza sistemului nervos central si vegetativ, implicand totodata mecanisme respiratorii si circulatorii. Reactia de orientare este declansata de o variatie in situatia actuala, de interventia a ceva nou. Desigur, ea poate surveni si in urma unei initiative a persoanei, ca un act de vointa. D.p.d.v. psihologic atentia, dupa Cosmovici, este o forma a vietii psihice, aplicandu-se unor variate continuturi si constand intr-o focalizare a constiintei, intr-o intensificare a ei in jurul unui domeniu limitat. Atentia este o functie de sinteza, adunand toate datele si resursele disponibile in jurul unui obiect ori fenomen. Este un monoideism relativ facilitat de interventia motivatiei si a afectelor. Un rol il au si cunostintele, deprinderile formate anterior. Posibilitatile de concentrare a atentiei variaza mult de la un individ la altul. Ele sunt o expresie a intregii personalitati, exprimand aspiratiile ei indeosebi. Golu: Atentia este o conditie primara, de fond, o stare de pregatire psihofiziologica generala se ce contureaza in cadrul starii de veghe difuze si care face posibila, principial, declansarea unui proces psihic constient de perceptie, de memorare, de reproducere, de gandire  sau efectuarea unei actiuni instrumentale motorii (in plan extern). Aparitia unui stimul care trebuie perceput si analizat actioneaza ca semnale specifice, care transforma starea de pregatire psihofiziologica generala in atentie focalizata ! care se include in mecanismul functiei sau activitatii specifice date. In acest caz, functia sau activitatea data devine dominanta in campul constiintei si in sfera de actiune a legii exclusivitatii (in momentul dat fiind singura manifestare integrala principala a subiectului ). Putem spune atunci ca atentia este un operator comutativ, care trece: o activitate din starea potentiala in starea actuala si dintr-o zona de echipotentialitate intr-o zona de preferentialitate exclusiva (impunerea legii exclusivitatii) Structura atentiei este dubla  fiziologica si psihica. Componenta fiziologica H" precede ontogenetic pe cea psihica si H" constituie premisa pe care se formeaza aceasta Forma in care se manifesta si se obiectiveaza atentia in plan psihocomportamental este reflexul neconditionat de orientare, determinat de: - de noutatea stimulilor sau - de modificri ale strilor organismului. Pe lng direccionarea canalelor senzoriale si a vectorului constiintei, catre noul stimul, acest reflex se concretizeaz si prin reaccii bioelectrice la nivel cerebral  depresia ritmului alfa si cre_terea generala a activismului scoarcei cerebrale. Dup deteccia stimulului reflexul generalizat de orientare este nlocuit prin reflexul de orientare focalizat, care consta intr-o cre_tere secundara a activismului in limitele sistemului aferent cruia i se adreseaz direct stimulul respectiv, cu scderea sensibilitatii pentru restul stimulilor. Aceasta faciliteaz: = analiza - interpretarea stimulului dat si = elaborarea rspunsurilor corespunztoare; - rspunsul poate fi unul nespecific, de obi_nuire si deci de deconectare sau unul specific, adaptativ, daca stimulul prezint o semnificacie pentru subiect. Reflexul de orientare, poate lua si o forma condicionata, constnd in crearea strii de a_teptare, in raport cu un anumit obiect stimul, pe baza acciunii anterioare a unui semnal. Componenta fiziologica, se identifica aproape total, cu atencia involuntara sau necondicionata. Componenta psihica a atenciei este legata de participarea intenciei si a reglrii voluntare. Pentru a se putea mencine componenta psihica, trebuie sa aib la baza tot o activare selectiv preferenciala pe fondul strii de vigilenta si crearea de focare de dominanta la nivelul creierului. In aceasta forma, componenta psihica se suprapune peste atencia voluntara sau postvoluntar. In plan subiectiv, atencia voluntara este con_tientizata ca stare de ncordare, de concentrare, iar in plan comportamental  prin selectivitate si orientare auto-impuse, deliberate, in raport cu concinutul si modul de desfasurare a actelor senzoriale, intelectuale si motorii. Atencia voluntara se manifesta si ca modalitate subiectiva interna de  lupta cu influentele perturbatoare. La om, ea devine forma principala, de organizare si tinere sub control a desf_urrii activitcii. Cnd activitatea atinge, un nalt grad de structurare si automatizare, atencia functioneaza oarecum de la sine, fara ca subiectul sa depun un efort neuropsihic special in aceasta direccie. Spunem atunci, ca din voluntara ea a devenit post-voluntara. Indiferent de forma de manifestare, atencia pune in evidenta un ansamblu de dimensiuni, pe baza crora poate fi analizata, comparata si evaluata. Printre cele mai importante dimensiuni se numara: numrul total de entitati distincte care pot fi cinute in centrul constiintei cu maxima claritate concentrarea, incarcatura energiei psihice nervoasa, care se investe_te in cadrul atenciei stabilitatea  durata de mencinere a nivelului optim de concentrare a atenciei mobilitatea  deplasarea punctului optimei concentrri, pe succesiunea fazelor desfasurarii sarcinii distributivitatea  impartirea punctelor de concentrare optima simultan asupra mai multor acciuni, imagini, idei. Funcciile atenciei sunt: funccie de explorare in cmpul perceptiv extern, care se finalizeaz cu deteccia stimulului cinta. funccie de explorare in memoria de lunga durata, care se finalizeaz cu identificarea elementelor ce urmeaz a fi actualizate. funccie de accentuare a contrastelor, care se finalizeaz prin focalizarea asupra obiectului sau ideii date funccie de filtrare-seleccie, care se finalizeaz prin centrarea activitacii optime, doar pe elementele specifice activitcii si ignorarea celor exterioare funccie de orientare-direccionare, care se finalizeaz prin crearea montajelor interne adecvate desfasurarii acciunilor propuse funccie de potencare  reglarea efortului pe durata activitatii. funccia de avertizare si alertare  concretizata in momente de accentuare a vigilentei in situacii critice Fiind o dimensiune a tuturor proceselor psihice specifice si a tuturor formelor de activitate, atencia se transfoma, intr-o coordonata generala de definicie, a modului de relacionare a omului cu lumea. Astazi se evidentiaza mult aspectele neurofiziologice ale atentiei, subliniindu-se rolul formatiei reticulate (in colaborarea ei cu diencefalul si sistemul limbic). Datorita naturii si structurii sale eterogene, precum si datorita implicrii ei in reglarea desfasurarii proceselor psihice specifice si a activitatilor integrate, atencia a fost abordata si explicata teoretic pe baza unor modele diferite  neurofiziologice, neurochimice, psihologice (motivacionale si cognitive), psihofiziologice. Modele explicative ale atenciei Datorita naturii si structurii sale eterogene, precum si datorita implicrii ei in reglarea desfasurarii proceselor psihice specifice si a activitatilor integrate, atencia a fost abordata si explicata teoretic pe baza unor modele diferite  neurofiziologice, neurochimice, psihologice (motivacionale si cognitive), psihofiziologice. a) Modele neurofiziologice ale atenciei. Pun accentul n explicarea atenciei pe mecanismele fiziologice _i neurologice. Se diferenciaz ntre ele prin elementul fiziologic sau neurologic luat n seam. Golu: Ideea de baza a acestui model rezida in aceea ca atentia, ca amplificare a acuitatii constiintei in raport cu un stimul sau obiect extern, apare ca expresie a focalizarii excitatiei specifice in zona corespunsatoare a scoartei cerebrale. Crearea unui astfel de focar dominant asigura blocarea sau inhibarea (prin inductie negativa) a influentelor colaterale si permite desfasurarea orientata, finalista a perceptiei si actiunii in raport cu stimului selectat. o serie de cercetatori ncepnd cu I.P. Pavlov, au considerat ca atentia (mai ales cea involuntar) ar fi cel mai bine expilcat prin intermediul reflexului de orientare, al reflexului 'ce este'?, descoperit de Pavlov n 1910. Diferitele componente ale reflexului de orientare (somatomotrice, vegetative, senzoriale. electroencefalografice) intervin, diferenciat, n fazele atentie. n fazele iniciale, o importanca deosebit o au componentele motrice, care apoi se diminueaz, fiind inhibate. Componentele somatomotrice nu sunt specifice, deoarece unele modificri exterioare ale atenciei (privirea ncordat, diminuarea mi_crilor etc.) pot fi reproduse de cele mai multe ori fr a avea loc o concentrare real a atenciei. Cele mai stabile _i caracteristice pentru atencie sunt componentele electroencefalografice. Dac frecvenca undelor bioelectrice din starea de veghe _i repaus senzorial este de 8-13 cicli pe secund, starea de atencie se traduce printr-un ritm cu o frecvenc crescut, de 14-18 cicli pe secund. In momentul aplicrii unui sunet monoton, care declan_eaz atencia involuntar, apar _i modificrile electroencefalografice corespunztoare. Daca acciunea excitantului se prelunge_te _i persoana nu mai este atent, atunci dispar _i undele electrice specifice atenciei. Reflexul de orientare nu numai ca semnalizeaz organismului prezenca _i acciunea unui excitant, ci ajut _i la precizarea naturii lui. Dat fiind faptul c reflexul de orientare este necondicional, realizat cu precdere la etajele inferioare ale creierului _i mai ales datorit faptului c el produce o reaccie difuz, neconcentrat n sfera analizatorului excitat, cu timpul s-a trecut la analiza mecanismelor fiziologice corticale ale atenciei. Savantul rus A.A. Uhtomski (1923) a introdus a_a numitul principiu al dominantei -ca o zona cortical caracterizat printr-o excitabilitate crescuta comparativ cu restul zonelor care au o excitabilitate mai scazuta. Dominanta se creeaz, cre_te, se ntre_te pe baza excitaciilor care se gsesc n alte zone ale scoarcei n momentul apariciei ei, pe seama acestora. Ea cumuleaz energia difericilor centri _i, n acela_i timp, inhib reacciile pe care ace_tia le-ar putea provoca n mod normal. Prin 'dominant' explicm concentrarea atenciei, capacitatea oamenilor de a lucra n condicii relativ nefavorabile, excitancii colaterali, n loc de a dezorganiza activitatea o ntresc, o favorizeaz. Unele caracteristici ale dominantei (capacitatea ei de a se deplasa dintr-o zon n alta, de a se mencine mai mult timp, de a se stinge dac nu este intrit) explic tot att de bine mobilitatea, stabilitatea sau disparicia atenciei. Dominanta nu se formeaz nsa numai pe baza sumrii excitaciilor de pe scoarca cerebral, ci pe baza influencelor primite de la formaciunea reticulat, care ndeplineste cel mai important rol n explicarea atenciei. Rolul ei este dublu: pe de o parte, prime_te toate mesajele venite de la toci receptorii, inclusiv de la creier; pe de alta parte, emite mesaje facilitatoare sau inhibitoare. Ea face seleccia mesajelor, adic ndepline_te funccia esenciala a atentiei. Dat fiind faptul c formaciunea reticulat dispune de dou structuri morfofunctionale distincte (sistemul reticulat activator ascendent- SRAA _i sistemul reticulat difuz de proieccie - SRDP), ea ndepline_te roluri diferite. Prin primul sistem (localizat n trunchiul cerebral, bulb, protuberanc _i mezencefal) ea produce efecte tonice, de lung durat, permanente ce se prelungesc _i dup ncetarea stimulrii senzoriale, fapt care se traduce n plan psihologic prin declan_area _i mencinerea atenciei. Prin cel de-al doilea sistem (localizat n diencefal), ea produce efecte de scurt durat, acestea fiind limitate topografic _i egale cu stimularea senzorial, ceea ce explic n plan psihologic comutarea _i mobilitatea atenciei. Golu afirma ca ideea dominantei este in sine corecta si ea a fost confirmata de cercetarile experimentale moderne, bazate pe inregistrari EEG si RMI (imagerie reomagnetica). Obiectia care se aduce insa modelului explicativ al atentiei, bazat pe aceasta idee, este ca in el se absolutizeaza rolul scoartei cerebrale si se neglijeaza aproape complet rolul formatiunilor subiacente. Radu I. afirma ca: Declansarea si mentinerea atentiei difuze si a celei selective implica in mod necesar functionalitatea sistemului reticulat activator si selector. Aceasta se poate realiza in mod natural prin stimularea oricarei modalitati senzoriale (ex. Acustice, vizuale). Impulsurile nervoase merg spre cortex pe doua trasee: un traseu nespecific si un traseu specific. traseul nespecific are rol de activare difuza a scoartei cerebrale din zona proiectiei corticale a analizatorilor, acesta fiind un traseu comun oricarei modalitati senzoriale, realizat prin ramuri colaterale ale formatiunii reticulate. Sistemul nespecific realizeaza: activarea difuza a cortexului reactia de trezire bioelectrica si comportamentala actioneaza in mod nespecific asupra intregii scoartei cerebrale, indiferent de modalitatea senzoriala prin care a fost impulsionat si indiferent de proiectia corticala careia i se adreseaza. In stansa interrelatie functionala cu sistemul reticulat activator ascendent (SRAA) se afla sistemul reticulat inhibitor ascendent (SRIA). Ele se gasesc sub controlul si actiunea reglatorie a cortexului, asigurandu-se filtrarea informatiilor provenite pe caile senzoriale. traseul specific rezida in caile neuronale aferente proprii fiecarui analizator. acestea merg direct spre cortex, in zona proiectiei corticale, evitand sistemul reticulat dar orice stimulare senzoriala supraliminara are ca efect atat transmiterea unui influx nervos specific, senzorial, cat si a unui impuls nespecific spre formatiunea reticulata. Sistemul reticulat, prin primirea impulsurilor neuronale prin colateralele fibrelor ascendente, produce o descarcare a acestor impulsuri in scoarta cerebrala, creand astfel o stare de activare corticala difuza care optimizeaza conditiile psihofiziologice de analiza a informatiilor senzoriale venite pe cai specifice. Prin buna functionalitate a traseului nespecific si a celui specific se asigura: filtrajul senzorial realizandu-se filtrarea - caracterul selectiv al reflectarii informatiilor pertinente Pentru aceasta este necesara reglarea sistemului activator si al celui inhibitor selectiv prin intermediul circuitelor cortico-reticulo-corticale. Pornindu-se de la aceste mecanisme au fost elaborate o multitudine de teorii. Mai cunoscute sunt: Teoria activrii (elaborata de D.B. Lindsley) Modelul activarii a intrat in scena catre sfarsitul primei jumatati a secolului XX, in urma studiilor asupra formatiunii reticulate si a descoperirii sistemului reticulat activator ascendent SRAA, situat la nivelul trunchiului cerebral. 1. Relatia dintre activitatea reticulara si activitatea corticala: Activitatea corticala se intensifica sub efectul cresterii activitatii reticulare. Nivelurile de vigilitate si de atentie sunt intensificate electro-encefalografic. Frecventa oscilatiilor bioelectrice corticale variaza in raport cu activitatea cortexului. O stimulare senzoriala brusca sau o activitate mintala produc desincronizarea EEG, disparand ritmul alfa, ca expresie fiziologica a starii de atentie. S-a demonstrat ca eficacitatea sistemelor senzoriale este in general imbunatatita in timpul reactiei activatorii difuze de nivel mediu, produse prin intrarea in functiune a SRAA. Astfel, o stare de vigilitate medie este favorabila integrarii perceptuale si, in general, eficacitatii comportamentale. Cresterea peste un anumit nivel a vigilitatii si, respectiv, o alarma exagerata a cortexului este cauza unei ineficiente comportamentale, chiar a unei ,,blocari senzoriale. Formatiunea reticulata este un sistem neurofiziologic cu intrari si iesiri multiple. De aceea, semnalele bioelectrice reticulare vor stimula indeosebi ansamblul cortexului. Ele contribuie numai la determinarea nivelului general de activitate electrica a cortexului. Dar, in acelasi timp cortexul poate exercita o actiune inhibitiva asupra formatiunii reticulate ascendente. Blocarea sistemului reticulat duce inevitabil la: - scaderea tonusului cortical - eliminarea conditiei bazale a atentiei - scufundarea subiectului intr-o stare de inhibitie generalizata profunda. In experimentele-princeps ale lui Moruzzi si Magoun, efectuate pe pisica, s-a demonstrat ca, in cazul unei sectionari a traseului reticulat, starea de inhibitie ce se instaureaza dupa aceea nu mai poate fi inlaturata prin nici un fel de stimulare externa, fie ea si nociva. Mesajele emise de cortexul activ pot dezactiva unul din subsistemele reticulate activator sau inhibitor. In sistemul reticulat exista mai multe circuite reglatorii ale activitatii cerebrale. Aceste circuite sunt constituite prin retele neuronale in dublu sens: intre formatiunea reticulata si cortex, precum si intre cortex sau formatiunea reticulata si sitemul nervos vegetativ, ori intre formatiunea reticulata si caile senzoriale Dupa M. Reuchlin este vorba de ,,bucle capabile sa asigure o reglare de tip cibernetic. Activitatea fiecareia dintre elementele circuitului este modelata prin efectele pe care ea le produce asupra activitatii celorlalte elemente. ,,Bucla care leaga formatiunea reticulata si cortexul este parcursa de mesaje care merg de la formatiunea reticulata la cortex (vehiculand mesaje reticulo-corticale) si de mesaje de sens opus, dintre care unele sunt excitatorii, iar altele inhibitorii (mesaje cortico-reticulate) 2. Caile cortico-reticulate excitatorii se caracterizeaza prin faptul ca scoarta cerebrala poate mari tonusul formatiunii reticulate, provocand, astfel, retrospectiv, cresterea tonusului propriu. Astfel se intampla in urmatoarele situatii psihofiziologice: tonusul reticular si tonusul cortical raman crescute chiar si in conditiile de obscuritate si liniste, atunci cand in aceste conditii se prelungeste o activitate mintala suficient de intensa; se poate lupta voluntar impotriva somnului S-a constatat ca: impulsurile aferente, n drumul lor ctre cortexul cerebral, ndeplinesc dou funccii diferite: + funccia informatoare, semnalizatoare _i + funccia activatoare, aceasta avnd un rol tonigen _i corespunznd atenciei; S-a stabilit ca producerea starii de veghe si mentinerea ei in timp se datoreaza influentei activatoare difuze pe care SRAA o exercita asupra scoartei cerebrale. Segmentul diencefalic al sistemului reticulat exercita o influenta de activare focalizata si realizeaza, de asemenea, operatii de filtrare si facilitare in sfera input-urilor senzoriale simultane. Prin intermediul sistemului reticulat, la nivelul scoartei, se creaza 2 forme de activare: activarea de fond, care corespunde starii de veghe si se intretine prin circuitul reticulo-cortico-reticulat activarea indusa (provocata), care se produce la actiunea unor stimuli noi din ambianta si se concretizeaza comportamental in reflexul generalizat de orientare, urmat de reflexul localizat, avand ca rezultat aparitia atentiei involuntare. In cadrul interrelatiilor cortico-reticulo-corticale formatiunea reticulata detine si o functie ,,fractionat-ocluziva, cu rol de filtru, a carei consecinta psihologica este oportunitatea si electivitatea fixarii si concentrarii atentiei. Prin fenomenul de ,,ocluzie fractionata sistemul reticulat contribuie la ,,filtrajul senzorial si exercita in acelasi timp si un rol protector asupra cortexului, intrucat permite doar trecerea acelor impulsuri senzoriale care poarta un mesaj specific, ce corespunde electivitatii motivationale a persoanei aflata intr-o situatie concreta. Formatiunea reticulata este implicata in ,,filtrajul senzorial, asigurandu-se reflectarea clara a unor stimuli a caror semnificatie este analizata in zona cu excitabilitate optima, din scoarta cerebrala. Teoria filtrului (Broadbent 1958) exist o seleccie a informatiilor senzoriale, o parte dintre ele (cele relevante) fiind lsate s treac in sistemul preceptual, n timp ce altele (cele irelevante) sunt eliminate, blocate. Dupa el atencia ar funcciona ca un filtru dup principiul  totul sau nimic . Treisman considera ca locul de amplasare al filtrului s-ar afla la nivelul receptorilor analizatorilor, iar Deutsch il amplaseaza la nivelul central superior. Dupa Treisman toti stimulii care actioneaza asupra receptorilor produc influxuri nervoase care se transmit la instantele neurofiziologice superioare ale analizatorilor, prelucrandu-se la nivel semantic in proiectia corticala, iar selectia are loc la nivelul memoriei operative printr-o ,,filtrare tarzie. Controverse au fost si cu privire la rolurile indeplinite de filtru: filtrul blocheaz informaciile nerelevante; (Broadbent) Neisser: ,,filtrul actioneaza in sens pozitiv, tonigen, amplificand efectul psihologic al semnalelor relevante filtrul slbe_te semnalele care nu sunt urmarite atent, ele neajungnd la proieccia cortical, astfel nct se prelucreaza numai semnalele captate cu atencie (Treisman); In felul acesta filtrul protejeaz creierul de suprasolicitri, previne unele efecte nedorite: interferenca, reacciile neadecvate la stimuli care accioneaza asupra receptorilor) Aceasta nu inseamna ca semnalele slabite nu pot fi si ele selectate pentru prelucrare corticala, in functie de caractristicile si valentele lor, relationate cu criteriile subiective ale persoanei (trebuinte, motive, interese, set-uri perceptive). In acest sens, E.D. Berlyne considera ca atentia se refera la procesele sau conditiile din interiorul organismului care determina cum poate fi utila actiunea stimulilor specifici. Filtrarea se coreleaza permanent cu comutarea, care, trebuie presupus, este dictata de dinamica activitatii sau a starilor interne de necesitate ale individului. Modelele neurofiziologice pot fi considerate suficiente pentru explicarea producerii si mentinerii atentiei involuntare, dar insuficiente pentru explicarea si a atentiei voluntare. b) Modele psihofiziologice ale atenciei. Acestea ncearc s dea o explicacie mai complex asupra atenciei, lund n considerare att mecanismele fiziologice, ct _i pe cele psihologice. Teoria filtrului, care este o teorie fiziologic, a fost completat cu informacii furnizate de psihologia cognitiv. Datorit filtrrii informaciilor, individul cpta informacii despre noi stimuli care accioneaz simultan asupra lui. Cum ar putea fi explicat si d.p.d.v. psihologic un asemenea efect? N Moray considera ca strategia ce se aplica intr-o astfel de situatie este cea a luarii unor mostre de informatii, la intervale optime de timp, din multimea mesajelor la care nu suntem atenti tot timpul, deci continuu. De ex., atunci cand in cursul unei conversatii, sb. se concentreaza asupra mesajului A, el poate, in momentele redundante, sa-si deplaseze atentia si asupra mesajului B, tocmai pentru a extrage ,,mostre de informatii din el. Asadar, in conditiile deplasarii rapide a atentiei de la un mesaj la altul (de la A la B) este posibila cunoasterea relativ adecvata si a celui din urma. c) modelele neurochimice (si unele trasaturi de personalitate) Modelele neurochimice tind sa lege atencia de reaccii si transformrii mai profunde, care au loc la nivelul creierului. Ele au fost propulsate de descoperirile privind rolul mediatorilor si neurotransmictorilor in  modelarea funccionarii SNC-ului. Fenomenul activrii selective si diferenciate de la un individ la altul, este considerat efectul raportului de concentracie dintre mediatorii inhibitori si cei stimulatori. Astfel, dup Zuckerman,  cutare de senzacie sau  evitarea senzaciior sunt condicionate de nivelul activrii cerebrale, care la rndul lui este determinat de nivelul catecolaminelor din sistemul limbic (dopamina, serotonina, norepinefrina). El arata ca aceasta ,,cautare de senzatie sau de ,,evitare este o dimensiune bipolara a personalitatii. I. Radu considera aceasta cautare/evitare poate fi privita si in relatie de interdeterminare cu anumite calitati ale atentiei involuntare si ale atentiei voluntare. D.p.d.v. al psihologiei diferentiale, s-a emis ipoteza ca la unii indivizi: - excitatia cortexului prin formatiunea reticulata este in mod particular scazuta (subiectii introvertiti. Tendinta lor este de a evita agitatia, contactele sociale, trasaturi care provin din dificultatea de a controla nivelurile excitatiei corticale pe care stimulii foarte intensi o suscita la acestia prin intermediul formatiunii reticulate) - la altii mecanismul inhibitor al cortexului asupra formatiunii reticulate va fi mai eficace (sub. extravertiti ) Astfel, Eysenck pune problema rolului bazelor neurofiziologice, respectiv al nivelului innascut de stimulare pentru buna functionare a sistemului reticular, in determinarea extraversiei si introversiei. Exista, spunea el, un nivel optim de stimulare. Extravertitii se nasc cu un nivel de stimulare mai mic decat optimum. De aceea ei isi indreapta organele de simt catre sursele de stimulare, cautand senzatii. Intrvertii se nasc cu un nivel de stimulare care depaseste acest optim. In stransa legatura cu evitarea/cautarea de senzatii se afla raporturile specifice dintre SRAA si SRIA la cele 2 tipuri de persoane, precum si anumite particularitati ale circuitelor realizate de impulsurile cortico-reticulo-corticale. Alte date, arata ca nivelul monoaminooxidei (MAO) si endorfinelor este in raport invers cu activism cerebral si implicit cu nivelul vigilentei si al atenciei. Att MAO cat si endorfinele, au acciune inhibitorie, asupra receptorilor, ceea ce atesta ca filtrajul ncepe de la periferie. Un nivel crescut al MAO, determina reducerea catecolaminelor in sistemul limbic, fcnd sa diminueze, activismul psihic. Sa demonstrat apoi ca funccionarea sistemului reticulat ascendent activator poate fi influencat de variaciile chimice ale glicemiei, oxigenului, cazului carbonic, precum si de acciunea drogurilor care au efecte stimulative (cafeina) sau perturbatoare (LSD-ul) asupra strii de atencie. d) Modelele psihologice ale atenciei. Se inspir din psihologia cognitivist. Omul - considerat - sistem de tratare a informaciilor; putem studia: etapele tratrii informaciilor, funcciile psihice puse n acciune succesiv, relaciile dintre dispozitivele sistemului. Atencia este una dintre funcciile psihice ce intervine n tratarea informaciilor, care la rndul ei presupune o desf_urare procesual _i o structurare relacional. Unul dintre cele mai relevante modele cognitive ale atenciei este regsit n teoria operatorilor constructivi, formulat de J. Pascual-Leone (1982), potrivit creia tratarea informaciei se deruleaz, secvencial, n cadrul fiecrei secvente atencia avnd att funccii generale, ct _i funccii speciale. Individul dispune de un repertoriu total de scheme, pe care le poate activa cu ajutorul unor operatori specifici dnd na_tere astfel unui cmp de activare. De exemplu, intrarea n acciune a operatorilor senzoriali produce un rspuns automat, "preatencional"; activarea operatorilor inhibitivi se soldeaz cu filtrarea _i inhibarea schemelor nepertinente sau a celor incompatibile ntre ele; activarea operatorilor de vigilitare, de rezerv de energie mintal permite mrirea activrii schemelor pertinente pentru o problem, scheme care nu sunt activate prin intrarile senzoriale sau prin factori motivacionali. Modelele psihologice pun accent pe latura psihica a atenciei, pe structurarea si functionarea ei in concordanta cu procesele reflectorii specifice, cu motivele si scopurile activitatii subiectului. Ele leag atencia de schemele de organizare si funccionare a constiintei. Modelele motivacionale isi au originea in teoria psihanalitica a incon_tientului si in teoria behaviorist a ntriri. Esenca lor consta in aceea ca atencia este considerata ca expresie a condiciilor si proceselor motivacionale din interiorul organismului, ea selectnd si delimitnd, ceea ce are semnificaciei de ceea ce este indiferent. Intre nivelul si orientarea atenciei, pe de-o parte, si nivelul activrii motivacionale, pe de alta, se stabile_te un raport direct proporcional. In cazul cnd, in prim plan nu se afla o trebuinca, rolul ntririi interne, va fi luat de invatarea externa (obligacie), care va acciona prin intermediul reglajului voluntar.  Cderea motivaciei, care se produce in strile de depresie profunda, se acompaniaz cu  absenta psihica, cu blocarea atenciei fata de evenimentele din lumea externa si fata de acciune . Dimpotriv, diversificarea strilor de motivacie, duce la vivacitatea atenciei. Chiar in cazul in care este vorba de procesele cognitive, atencia care se implica in realizarea lor, este tot de factorii motivacionali (curiozitatea). Modelele cognitive D.p.d.v. al psihologiei cognitive, atentia este conceputa prin prisma mecanismelor de filtrare a informatiilor din cadrul ,,procesorului cerebral (cortico-subcortical), incercandu-se evaluarea functionarii optime a acestor mecanisme, dar si a limitelor capacitatii de receptare si procesare a informatiei, pe baza atentiei selective. 1) Unul din aceste modele se ntemeiaz pe paradigma ascultrii dihotomice (cu fiecare ureche separat) a unor serii de semnale auditive. Se considera ca sistemul de tratare a informaciilor, dispune de operatori speciali, de seleccie, centrare si transfer (comutator), suscinnd concentrarea stabilitatea si mobilitatea atenciei. ,Comutatorul pare a fi plasat: - dupa ,,analizorii fizici caracteristici ai mesajului - si inainte de dispozitivele de decodare a continutului mesajului. Se pp. ca acest ,,comutator functioneaza prin ,,atenuatori plasati pe fiecare dintre canalele care transmit informatia. Acesti ,,atenuatori ar lasa sa treaca o parte a informatiei a carei continut va fi comparat cu informatii stocate deja in memoria subiectului. Ei vor fi mai mult sau mai putin deschisi, in functie de rezultatul acestor comparatii. 2)Un alt model cognitiv, se ntemeiaz pe ipoteza existentei a doua modalitci de analiza a informaciilor: una automata, necondicionat, care functioneaza la fel pentru toate semnalele receptate, cealalt selectiv-orientativa, condicionata de semnalele receptate anterior si care se centreaz pe semnalele relevante. Coordonarea celor doua modalitci de analiza, este interpretata ca rezultat al nvcrii. Radu I. remarca ca in ambele modele prezentate mai sus se utilizeaza o ,,bucla : informatia furnizata prin mesaj este comparata cu o informatie care joaca aici rolul de ,,informatie de referinta (care prezinta interes pentru subiect, fiind asteptata de acesta). Rezultatul acestei comparatii modifica modul in care sunt selectionate informatiile urmatoare. Cel de-al treilea model cognitiv se bazeaz pe ipoteza operatorilor constructive, potrivit creia, procesarea informaciei are caracter secvencial, in cadrul fiecrei secvence atencia intervenind, att punctual (funccie specifica) cat si integrator (funccie generala). Pe fondul unui repertoriu general de scheme notate de autor cu H, printr-un proces de ,,preasimilare se creeaza un camp de activare actuala, notat cu H*. Acesta pune in functiune operatori specifici care se aplica diferentiat fluxului de semnale ce se recepteaza in momentul dat (unii operatori organizeaza input-ul senzorial, altii efectueaza codarea informatiei, altii compararea cu anumite criterii si etaloane, altii integrarea si evaluarea semantica, etc.) Pascual-Leone introduce in modelul sau si un operator de inhibitie I - , care blocheaza activ si direct schemele nepertinente, incompatibile cu ceea ce urmareste subiectul. La acesta se mai adauga un operator M, al rezervei de energie mentala, care permite amplificarea activarii schemelor adecvate pentru abordarea-rezolvarea sarcinii sau problemei date si care nu sunt activare direct prin impactul senzorial sau prin alti factori, ca, de ex., cei motivationali. Se apreciaza ca schemele activate prin operatorul M devin dominante si importante, indeosebi in situatiile derutante, cand schemele selectate anterior nu duc la gasirea solutiei. Exista si alti operatori, care, alaturi de cei mentionati, asigura constituirea si organizarea intelectiva, mentala a atentiei, incluzand aspectele abstractizarii si formalizarii (atentia implicata in gandirea formal-abstracta are alta organizare decat cea senzoriala sau motorie). Conform perspectivei cognitiviste, omul poseda un sistem complex de tratare a informatiei. Astfel, atentia trebuie privita si ca a abilitate prin care se valorifica mecanismele psihofiziologice dinamice, ajungandu-se prin exercitiu, prin invatare, la aplicarea unor strategii eficiente de explorare, detectare si identificare categoriala a stimulilor din campul perceptiv. Modelele cognitive, de_i plauzibile, se preteaz mai pucin la verificare experimentala dect cele neurofiziologice, neurochimice si motivacionale. Aceste modele, nu sunt incompatibile, ci intre ele exista, o relacie de complementaritate, fiecare relevnd laturi pe care celelalte nu-si propun sa le abordeze. VOINbA 1. Probleme controversate ale voincei Voinca este forma superioar de reglaj psihic. De la conduita spontan, nedireccionat de prezenca scopului _i neimplicand nici un fel de efort, drumul parcurs de formele de reglare psihic este lung _i anevoios. Faptul c voinca reprezint unul dintre nivelurile cele mai nalte ale vietii psihice, cel mai recent, cel mai complex, dar _i cel mai fragil _i cel mai pucin organizat a fost intuit de nenumraci autori. J.H. Jackson, un profesor englez de neurologie, descrie cum arhitectura personal a individului reproduce filogeneza, ajungind pn la cele mai nalte forma de organizare. Influenca acestor autori care consider voinca ca un nivel nalt de organizare a vietii psihice este att de mare nct se regse_te _i n definiciile actuale ale voincei: 'Actul voluntar este actul care se constituie n prezentul istoriei _i care face sinteza dinamic a arheologiei organismului _i a capacitcilor sale reflexive (el este deci complex _i de aceea singular _i personal) pentru a acciona ntr-o realitate actual rationala _l pentru a pune iniciativele dincolo de ratiunea ns_i . Odat ns cu penetrarea voincei n diverse arii ale cunoa_terii (filosofie, psihologle, pedagogie) s-au nmulcit _i controversele n legtur cu ea sau n jurul ei. Este voinca un act determinat si dac este determinat, de unde vine aceast determinare, din exterior sau din interior? Care este natura voincei? Ce loc ocup ea n sistemul de personalitate al individului? - iat o multitudine de ntrebri care au generat controverse acerbe ntre gnditori. Schicarea lor, fie _i fugitiva, este necesar _i devine semnificativ nu doar pentru a cunoa_te "istoria" voincei, ci pentru a ncelege mai bine specificul ei psihologic. Determinarea voincei. Pentru unii filosofi, voinca este o "forc universal primordial", un "principiu spiritual', o "forc inicial" care pune n mi_care att latura material a viecii, ct _i latura spiritual. Fichte o definea ca fiind "un liber arbitru", situat n afara oricrui determinism. Hartman _i Schopenhauer o considerau ca tiind dirijat de un principiu divin, de o activitate universal care accioneaza permanent, subordonnd toate forcele omului _i orientndu-se spre anumite scopuri fr vreo legtur cu raciunea. La Bergson, voinca avea un caracter originar, ea fiind independent. In ceea ce i prive_te pe psihologi, ace_tia au pornit de la ideea c viaca psihic, comportamentul sunt determinate de un set complex de force de nenceles. Aceast presupunere, chiar dac ia forma determinismului psihic, ca _i n psihanaliz, sau a determinismului ambiental, ca n behaviorism, a fost ntotdeauna opus voincei libere. Oamenii nu sunt liberi s se determine ei n_i_i, ci sunt determinaci de force din afara controlului lor, indiferent de natura material sau psihic a acestor force. De_i aceast idee este valoroas deoarece introduce voinca n circuitul determinismului, ea a contribuit la formularea uneia dintre cele mai grele ntrebri: voinca este o forca imaterial _i autonom sau un mecanism strict determinat dar inapt de autodeteterminare? ( Un rspuns posibil la aceast ntrebare a fost formulat de E.L., n lucrarea sa Psihologia autodeterminarii (1980). El consider ca ideea voincei ca opusa liberului arbitru nu implic neaprat _i libertatea de cauzalitate. El propune utilizarea termenului de voinc pentru a se referi la capacitatea oamenilor de a decide cum s se comporte _i s fac n a_a fel nct deciziile lor s fie antecedente cauzale ale propriului lor comportament. Oamenii, arta el, au capacitatea de a-_i alege, pn la o anumit limit, propriul comportament pe baza propriilor comportamente _i gnduri. A_adar, autodeterminarea implic procesul utilizrii voincei cuiva, procesul de a ne decide cum s ne comportm. Un asemenea proces poate fi privit ca fiind absolut legal deoarece principiile prin care oamenii fac alegeri pot fi descoperite b. Natura voincei. ( Cei mai mulci gnditori au cutat explicacia proceselor volicionale n afara lor, n alte fenomene psihice mai mult sau mai pucin apropiate de voinc dar care, totu_i, nu au un caracter voluntar. S-a ajuns asttel, la formularea unor teorii pe care Vigotski le numea, nc din 1923, teorii eteronome. Filosofii sensuali_ti considerau c voinca este rezultatul tendincelor aflate n conflict, victoria uneia dintre ele. Pentru Condillac, de exemplu, voinca era o form de dorinc dominanta. Racionali_tii credeau, dimpotriv, ca numai tendincele judecate, acceptate, deci filtrate racional, dispun de capacitatea de a determina o serie de acte. Numai actele gndite erau considerate fiind voluntare, _i nu rezultatul forcelor care ne determin s le indeplinim. Pentru unii filosofi era suficient s cuno_ti binele ca sa-l _i practici; vointa este un mod de a gndi, 'voinca _i inteligenta sunt unul _i acelasi lucru . Reflexul imediat al unor asemenea idei n psihologie a dus la elaborarea teoriilor afective si a teoriilor intelectualiste. Teorii afective Wundt a fundat vointa pe afectivitate; procesele afective il angajeaza plenar pe individ in actiune; Sub aspect obiectiv, procesele afective sint traite in mod specific. Teorii intelectualiste au fundat vointa pe procesele intelectuale. Ebbinghaus era de prere ca asociaciile reversibile stabilite ntre stimuli ar explica voinca. El _i definea voinca ca 'instinct vztor', care isi cunoaste scopul. Herbart credea c nu asociacia n sine sine explica voinca, ci participarea raciunii; fiecare fapt este voluntar, in msura n care este racional. Sint teorii reduccioniste - reduc voinca la alte fenomene de natur psihic _i o confund cu acestea; reu_esc s explice cum actele involuntare devin voluntare. pn la un anumit punct fiecare sunt corecte, dincolo de care devin limitate. Ceea ce nu a inteles Wundt a fost faptul c voinca nu emerge ntotdeauna din afect, ci il poate _i reprima. Or, din moment ce ea opereaz n sens contrar afectivitatii, nseamn c reprezint calitativ altceva dect afectivitatea; fr ndoial c voinca presupune gndirea, judecata, cum credea Herbart, dar ea nu se limiteaz la ele. 0 acciune judecat ca buna nu este _i automat executat. Apoi, sunt persoane care judec repede dar se antreneaz greu n acciune, la fel cum altele judec lent, dar se arat a fi tenace n deciziile lor. lat de ce, ncercrile ulterioare ale psihologilor s-au centrat pe separarea, chiar pe cale experimental, a actelor voluntare de cele afective (Kurt Lewin) sau de cele intelectuale (Kurt Koffka). Voinca este o capacitate psihic ireductibil. n sprijinul acestei idei putem aduce drept argument concepciile de bun simc asupra voincei ("vreau pentru c vreau"). Voinca nu poate fi identificat cu afectivitatea sau cu inteligenca, dar nici rupta de ele. Ea nu se confund cu tendincele, chiar superioare, ci le domin n anumite privince. De asemenea, ea nu se suprapune peste sensibilitate sau peste o activitate iracional pe care o domestice_te _i o aserve_te, ci reprezint chiar aceast sensibilitate _i activitate spontan, controlat ns de inteligenc _i de raciune. Voinca nu este o forc care domin energiile de ordin inferior, ci un "soi" de forc sau de energie, ea este puterea de a realiza o sintez racional a acestor force. c. Locul voincei in sistemul de personalitate al individului. Voinca se elaboreaz odat cu personalitatea _i prin intermediul ei; de aceea, mulci psihologi o consider mai degrab o caracteristic sau o capacitate a personalitcii n acciune, dect o facultate de sine stttoare. Or, 'topirea voincei n personalitate conduce la anularea propriului ei specific. Alci autori o vd ca pe o simpl 'componenta' a personalitcii, amalgamat cu altele. Efectul este acela_i: estomparea diferencelor dintre ea _i alte capacitci psihice. Voinca nu trebuie s fie interpretat ca o 'instanc inclependent care se integreaza n mozaicul personalitci, ci ca o 'functie care rezult din integritatea _i unitatea personalittii implicnd ntr-o faz specific participarea tuturor functiilor psihice... _i dobndind, prin aceasta, o functionalitate specifica de autoreglare _i autodeterminare deosebit de important n autorealizarea personalitatii Specificul psihologic al voincei Psihologii au ajuns la concluzia c specificul psihologic al voincei l reprezint efortul voluntar. 0 asemenea idee apare conturata nca la James n ale sale Principii de psihologie (1890). S-a considerat ca se accentueaz prea mult rolul a_a numitului moment fiat ('fac-se'), termen preluat din biblie, n geneza voincei. Este adevrat c James credea c momentul fiat constituie "esenca ns_i a caracterului voluntar al actului", dar el nu uita s adauge c acest moment nu apare ntotdeauna n actul voluntar, ci numai uneori. Ceea ce "descoperim n con_tiinc, naintea actului voluntar, se reduce la imaginile anticipatoare ale senzaciilor care vor provoca mi_carea, acompaniate (n unele cazuri) de un fiat sau de consimcirea actualizarii senzaciilor' ; n alt parte, el arta c n plus fac de reprezentarea mi_crii, ntr-un mare numr de cazuri, deci nu n toate, voinca presupune un fiat expres care este cel care decide existenta mi_crii. Fiatul este un antecedent mental adicional care comanda voinca. El apare numai atunci cnd n con_tiinc sunt prezente, simultan, idei antagoniste sau cnd este nevoie de a neutraliza inhibicia unei reprezentri antagoniste. James merge ns _i mai departe, explicand ce anume determin aparicia momentului fiat: el introduce nociunea de "efort interior" sau de "efort volitional . Exist efort, arta el, atunci cnd individul face apel la un motiv rar _i ideal pentru a neutraliza impulsurile habituale _i instinctive, Efortul este o  forc aditional supraadugat motivelor . Cnd analizm efortul voluntar, ne aflm n "inima' problemei voincei, spunea James. Efortul voluntar const, dup opinia lui, n capacitatea atenciei de a mentine energic reprezentrile sub privirea con_tiincei. El se diferentiaza de efortul muscular, ca sintez a tuturor senzaciilor periferice ocazionate de o contraccie muscular, cu care adeseori este confundat. Momentul fiat, de_i esencial pentru voinc, se produce n legtur cu efortul voluntar si nu numai viaca moral ci _i viaca religioasa sunt dependente de 'suma eforturilor de care suntem capabili. Ideea efortului voluntar, ca element esencial al voincei, a fost reluat _i de Lewin. Analiznd o serie de acte volitiv-afective bazate pe intencie, el a artat c acestea sunt legate, n principal, de specificul strii de "ncordare" . Unul dintre experimentele sale (lsarea timp ndelungat a unui subiect singur, concomitent cu urmrirea lui dintr-o camer alturat) a schicat cteva idei interesante. Rmas singur, subiectul cuta un punct de sprijin n afara acciunilor sale. - 0 femeie, de exemplu, _i determina acciunile dup mi_carea acelor ceasornicului ("voi pleca atunci cnd acele ceasornicului ajung n pozicie perpendicular'). Situacia n care se afla era modificat astfel: ea _i propunea s a_tepte pn la o anumit or, apoi s se ridice _i s plece. Dup expresia lui Lewin, ea modifica 'cmpul psihologic n care se afla, crendu-_i astfel o nou situacie n acel cmp. A_adar, era vorba despre transferul strii absurde a subiectului ntr-o nou stare ce capt ns sens. Dembo, colaborator al lui Lewin, prelund aceast idee a organizat experimente n care subieccii aveau de rezolvat probleme ce nu puteau fi practic rezolvate. Intr-o prim faza, el a constatat c subiectul ncerca, fcea eforturi, dar neputnd ndeplini sarcina, manifesta tendinca de a o prsi. Intr-o a doua faz, subiectul era constrns de experimentator s continue rezolvarea. In aceast nou situacie, subiectul cuta o solucie de compromis: rmnea n cmpul sarcinii, dar n acela_i timp se izola de ea (ncerca s citeasc un ziar pe care l avea la ndemn). ( 0 alt form de solucionare a tensiunii o reprezenta refugiul n planul imaginar n care subiectul cuta solucii imaginare. Obstacolul dintre subiect _i scop a fost numit de Dembo "barier intem', iar obligativitatea de a continua acciunea "barier extem . Relacia dintre cele dou tipuri de "bariere" este ilustrat _i de cazul copiilor care stau la masa de nvcat pentru c a_a li se impune (bariera extem), dar se preocup de cu totul altceva (se joac, deseneaz, mototolesc o hrtie), acte echivalente cu fuga din cmpul sarcinii. Toate aceste constatri au condus spre concluzia c specificul psihologic al voincei const nu doar n efortul voluntar ce urmeaz a fi mobilizat n vederea atingerii scopurilor, ci _i n dinamica acestuia. Or, dinamica efortului volicional, ca stare de tensiune, de ncordare interna, de mobilizare a tuturor resurselor psihonervoase, depinde de mularea lui pe mrimea obstacolului. Obstacolul nu trebuie confundat nici cu o piedic extem, real, nici cu o rezistenc intern resimcit de individ. Din punct de vedere psihologic, el rezult din confruntare posibilitcilor individului cu condiciile obiective ale activitcii, fapt care face ca una _i aceea_i piedic extem sau rezistenc intem s prezinte un obstacol pentru un individ, nu ns _i pentru un altul. Daca ntre mrimea efortului voluntar _i mrimea obstacolului exist o concordanc, avem de a face cu un reglaj voluntar eficient, cnd ntre dou mrimi apar discrepance, reglajul voluntar este deficitar. Situaciile de supramobilizare voluntar, ca _i cele de submobilizare sint la fel de neeficiente: n primul caz, de_i activitatea se finalizeaza, are loc un consum energetic prea mare care duce la oboseal, surmenaj, satisfaccii ndoielnice; n cel de-al doilea caz, activitatea nici nu se finalizeaz mcar. lat de ce este necesara realizarea nu numai a unui optim motivacional sau afectiv, ci _i a unui optim volicional. n legtur cu efortul voluntar, trebuie fcute cteva precizari: ca urmare a confruntrilor individului cu sarcini de acela_i fel, efortul voluntar se poate specializa, adic devine capabil de a se manifesta doar n acele tipuri de activitci, care vor fi de aceea cautate, _i nu in altele; capacitatea de a manifesta efort voluntar este foarte mare, nu nelimitata; cnd efortul voluntar este putemic _i ndelungat, se produce obosirea _i chiar surmenajul individului _i deci scderea performancelor acestuia; n rezolvarea concret a sarcinilor conteaza nu doar mrimea efortului voluntar, ci _i u_urinca cu care el poate fi disponibilizat; disponibilizarea efortului voluntar, a sursei de energie necesare vointei este produs, conform legilor lui James _i Lewin, de nevoia care a motivat la origine comportamentul dorit.. Ce se ntmpl ns cnd nevoile originare se epuizeaz? In astfel de situacii, motivacia intrinsec bazat pe nevoia nnscut de competenta si de autodeterminare fumizeaz energia necesar voincei. Necesitatea intrinsec pentru determinare este cea care furnizeaz individului energia de a decide cum sa se comporte _i de a continua practicarea comportamentului ales chiar _i atunci cnd energia celorlalte nevoi este mpr_tiat. Golu situeaz voinca in sistemul formelor si mecanismelor de reglare/ autoreglare, al cror rol principal const in optimizarea comportamentelor orientate spre atingerea unui anumit obiectiv cu valoare adaptativ. La om, aceste mecanisme interne de autoreglare se structureaz si se integreaz la doua niveluri funccionale calitativ diferite: nivelul involuntar si nivelul voluntar. Nivelul involuntar se caracterizeaz prin absenta intencionalitcii, a analizei prealabile a condiciilor, a comparrii-alegerii si a deliberrii. El asigura declan_area automata a acciunii de rspuns si centrarea ei directa pe obiectiv (efectul adaptativ final). Exemplul tipic al reglrii involuntare l constituie actele reflexe. In dinamica procesualitcii psihice exista verigi sau momente de natura involuntara: in percepcie, imaginea stimulului se formeaz independent de voinca noastr, in reprezentare se actualizeaz spontan anumite imagini, in memorie se fixeaz evenimente fr sa ne fi propus sa le recinem, in gndire sunt cunoscute fenomenele de deplasare spontana de la un concinut la altul (fuga de idei), de aparicie a unor idei evocate automat (involuntar), in atencie, reglajul involuntar este frecvent in forma orientrii si fixrii asupra stimulilor noi. Nivelul voluntar se subordoneaz din punct de vedere structural funcciei reglatoare a constiintei, iar din punct de vedere instrumental, se conecteaz la subsistemul motivacional, favoriznd si optimiznd finalizarea motivului in scop. Elementele sale definitorii vor fi: intencionalitatea  acciunea este intencionata; analiza prealabila a condiciilor, a raportului dintre mijloc si scop; deliberarea si decizia efortul  acciunea implica mobilizare energetica. Avnd un caracter serial-discursiv, desf_urarea actului voluntar, presupune mai multe faze: actualizarea unei trebuince si proiectarea acesteia intr-un scop, analiza si lupta motivelor, adoptarea deciziei si hotrrii de acciune, execucia/finalizarea si evaluarea si coreccia. Ca forma superioara de autoreglare, voinca exprima un mod de organizare funccionala a sistemulul personalitatii si ca urmare ea pune in evidenta o serie de calitatii cum ar fi: forca voincei, perseverenta, consecventa, fermitatea si independenta.  Obstacolul devin pilonul central in jurul cruia se structureaz si se dezvolta mecanismul reglrii de tip voluntar si voinca ca dimensiune psihica. El nu are insa un sens fizic, obiectual, ci unul psihologic, individualizndu-se pe fondul interacciunii subiectului  cu capacitcile si disponibilitcile lui  cu situaciile pe care este pus sa le rezolve, in vederea satisfacerii unor stari proprii de motivacie sau a ndeplinirii unor obligacii. Efortul voluntar si voinca nu se identifica si nu decurg nemijlocit din forca fizica sau forca sistemului nervos, ci reprezint expresia dezvoltrii si consolidrii mecanismelor con_tiente in cursul ontogenezei prin confruntarea sistematica si directa cu greutci si obstacole de diferite genuri. In funccie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai mult in plan intelectual sau in plan motor, dar actul voluntar integral, include ambele verigi, att intelectuala cat si motorie, chiar daca in proporcii diferite, Voinca se manifesta nu numai prin pregtirea, declan_area si coordonarea acciunilor, dar si prin amnarea sau recinerea (blocarea) lor, in pofida unor incitacii puternice din afara sau din interior. Pe msura constituirii sale, voinca se va impune ca modalitate principala de organizare si reglare a desf_urrii tuturor celorlalte procese si stari (condicii) psihice. Gratie integrrii dimensiunii volicionale, omul trece din ipostaza de instrument al dinamicii spontane a pulsiunilor in cea de stpn al lor, dobndind efectiv atributul Eului. Ca nucleu central al structurii personalitatii, Eul este practic de neconceput fr latura sa volicionala, care-i confer pregnanta, rezistenta si forca accional in raporturile cu lumea externa sui cu mediul social. In pofida faptului ca reglarea de tip voluntar se impune ca dominanta in structura si dinamica de ansamblu involuntar, intre cele doua niveluri se stabilesc raporturi complexe de sinergie, de intercondicionare sau de induccie negativa. In orice act sau proces psihic esencialmente voluntar se vor intric momente si secvence involuntare, cu rol facilitator sau perturbator. La rndul sau, orice act voluntar, o data declan_at, poate intra in sfera de influenta a mecanismelor voluntare si luat sub control, stpnit. Prin antrenament sistematic de autocontrol, pot fi luate in stpnire si influencate pe cale voluntara nse_i reacciile si strile psihologice bazale. Ideal ar fi ca mecanismele reglrii si controlului voluntar sa fie att de bine nchegate incat sa poate rezist la cele mai intense presiuni ale forcelor energetice instinctuale. In realitate insa, lucrurile nu decurg a_a, voinca rmnnd d dimensiuni cu semnificacie relativa, ale crei valori se n_ira pe un continuum destul de ntins  de la f. slab la f. puternic- pe traiectul cruia exista un spaciu larg de aparicie si manifestare a diferentelor individuale. STRUCTURA SI FAZELE ACTULUI VOLUNTAR Golu Ca forma si expresie a nivelului con_tient al psihicului, activitatea voluntara se caracterizeaz prin doua atribute esenciale: diferencierea si determinarea pregnanta a verigilor componente  motivul, mijlocul si scopul  cu posibilitatea transformrii, la nevoie, a fiecruia dintre ele i  obiect de analiza speciala si de evaluare; prezenta condicionrii, att in declan_area acciunii, cat si in modul; de desfasurare a ei, condicionare care consta in corelarea raportului dintre dorince, scopuri, pe de o parte, si posibilitcile pe de alta parte, intre efortul ntreprins si rezultatele nregistrate. De aici decurge si caracterul serial-discursiv si multifazic al desf_urrii actului voluntar. Se pot evidencia astfel, ca avnd un specific propriu, urmtoarele cinci faza: Actualizarea unor motive si proiectarea pe baza lor a unui scop. La baza acciunii voluntare sta ntotdeauna o incitare, o tensiune, o stare de necesitare, care se individualizeaz in forma motivului. Motivul este supus analizai si evalurii prin raportare la context. In urma analizei, se stabile_te un scop si un proiect. Aceasta genereaz apoi starea subiectiva con_tienta de dorinca, in care se realizeaz o legtura funccionala intre motiv si scop. Dorinca astfel structurata se transforma la un nivel integrativ mai nalt in intencie, adic in crearea montajului selectiv intern centrat pe acciune, in vederea atingerii scopului. Prin intermediul intenciei, scopul se leag cu motivul si cu mijlocul de realizare, completndu-se astfel schema logica sau planul activitcii. Netransformat in intencie, dorinca rmne o simpla stare pasiva, fr a se putea ndeplini in mod efectiv. Analiza si lupta motivelor. Se ntmpla adesea sa se activeze in acela_i timp doua sau mai multe motive, care sa orienteze persoana spre scopuri diferite. Cum, datorita legii exclusivitcii, nu pot fi satisfcute concomitent, intre ele are loc o anumita confruntare. In aceasta situacie sunt intens solicitate procesele de gndire si interpretare, care trebuie sa gseasc criterii de comparacie si ierarhizare a motivelor concurente. Uneori lupta motivelor ia un caracter dramatic pentru a crei dep_ire sunt necesare consumuri energetice neuropsihice, efortul voluntar putnd atinge punctul sau maxim tocmai in aceasta faza. Psihologia clasica condensa ntreaga substanca a voincei in analiza si lupta motivelor, conferind existentei umane un caracter permanent tensionat si dramatic. Deliberarea sau luarea hotrrii. In mod normal, analiza si lupta motivelor nu se poate prelungi la infinit. Pentru a se nscrie in direccia de acciune a legii autoreglrii optime, aceast faza trebuie sa coreleze si sa fie controlata retroactiv printr-un proces de deliberare, de formulare si adoptare a unei hotrri. Hotrrea consta in alegerea si admiterea, pentru a fi satisfcut printr-o acciune adecvata, a unui singur motiv si atingerea unui singur scop, in circumstancele date. Hotrrea, rezultat al deliberrii si deciziei, este un moment esencial in dinamica actului voluntar, ea marcnd o noua reorganizare funccionala in sistemul personalitatii, orientndu-l spre scop, nu pur si simplu, ci imperativ. Modul si scopul fiind precis identificate si definit legate operacional, se condenseaz in starea psihologica specificata a vrerii. Din punct de vedere operacional-instrumental,  vreau reprezint un nivel psihologic superior de integrare a acciunii, in raport cu  doresc , ntruct el presupune fixarea deja pe o variant corecta a demersului pentru atingerea scopului. Barierele care, eventual, stteau anterior in calea alegerii variantei respective sunt nlturate de hotrrea adoptata si cmpul spre finalizarea acciunii este deliberat. Hotrrea poate consta, fie in a ntreprinde o acciune, fie in a te abcine de a acciona. Din punctul de vedere al reglrii optime, hotrrea de a nu acciona se dovede_te la fel de importanta ca si cea de a acciona. Astfel, dinamica actului voluntar se structureaz pe baza mecanismului unei frne condicionate, incluznd in sine, att veriga pozitiv-incitatoare, cat si pe cea negativ-inhibitoare, care se succed si alterneaz in funccie de situacie. Executarea hotrrii. O data hotrrea luata, urmeaz faza finala a actului voluntar, cea de execucie, prin care se ajunge la atingerea propriu-zisa a scopului. Aceasta consta in transformarea hotrrii in acciune. Acciunea se poate desf_ura in plan intern, atunci cnd scopul il reprezint rezolvarea unor probleme sau in plan extern, cad realizarea scopului reclama operarea in plan extern. Execucia nu este o simpla formalitate si ea nu se desf_oar automat. Dimpotriv, de cele mai multe ori, implica un efort suscinut din partea subiectului, pentru a face fata si a dep_i diversele dificultci. Evaluarea rezultatelor. Aceasta faza evaluativ  corectoare/optimizatoare se realizeaz in doua forme: secvenciala si globala. Forma secvenciala se realizeaz in cadrul fiecrei faza de baza, asigurnd prevenirea sau nlturarea eventualelor erori. Forma globala se manifesta in finele actului voluntar, asigurnd informacie inversa despre gradul lui de reu_ita si despre posibilele consecince ale sale. Faza evaluativ-corectoare/optimizatoare confer actelor voluntare un caracter evolutiv-perfectibil, integrndu-le in legea generala a organizrii dinamice. Spre deosebire de autoreglarea actelor involuntare, care are un caracter automat, autoreglarea actelor voluntare are un caracter con_tient-discursiv, depinznd de funccia de reglare a constiintei. De aici rezulta, ca ea nu este data, ci se formeaz in cursul ontogenezei, nivelul ei de elaborare fiind diferit de la un individ al altul. Voinca este expresia Eului, dar si a personalitatii totale, a motivaciilor incon_tiente, dar si a inteligentei, a nvcrii, a educaciei sociale. Zlate In structura actului voluntar, s-au stabilit urmatoarele etape: conceperea situaciei (stabilirea obiectivului ce urmeaz a fi realizat); deliberarea (examenul soluciilor disponibile, inventarierea argumentelor "pro' _i "contra" n funccie de sistemul de valori de care ele dispun, ezitrile _i pendulrile ntre diversele altemative); decizia (recinerea unei singure variante accionale din cele disponibile); execucia (traducerea n fapt a actului respectiv _i realizarea obiectivelor propuse). Limite * nu toate fazele actului presupun prezenca voincei, deci a efortulul voluntar. actul propriu-zis _i exclusiv care aparcine voincei este doar decizia 'care const n rezo lucia ferm _i definitiv de a executa proiectul estimat ca rezonabil  . Celelalte trei faze sunt expresia altor fenomene psihice (reprezentative sau asociative), relevnd prezenca raciunii sau inteligencei. Punctul de vedere potrivit cruia decizia este faza fundamental a actului voluntar este larg rspndit n psihologie. Pentru James, momentul fiat nu este altul dect momentul deciziei. De_i numai decizia presupune prezenca expres a voincei, celelalte faze sunt pastrate _i considerate ca fiind condicii necesare ale actului voluntar; *nu toate fazele sunt acceptate in structura actului voluntar Sub influenca existencialismului _i mai ales a psihanalizei, schema clasic a actului voluntar este contestat. Este pus la ndoial, _i chiar total negat, valoarea deliberrii. 'Cnd eu deliberez, jocurile sunt deja fcute' afirma Sartre. Mare parte a actelor noastre, sunt determinate incon_tient, a_a nct deliberarea este o racionalizare a posteriori. Voinca este, expresia con_tiincei de sine, dar ea este _i .expresia ntregii personalitci a individului, ea este expresia invcrii, inteligencei, educatiei sociale, dar _i a motivaciilor incon_tiente; * fazele actului voluntar nu parcurg ordinea prescris de schema clasic. activitatea noastr interioar este plin de confuzie; n focul acciunii, nu observm distinccia net a momentelor care pun succesiv n joc funccii psihice diferite. Suntem n intregime n fiecare dintre demersurile noastre mentale. N-ar fi exclus ca momentele actului voluntar s se inverseze, s se revin asupra unora dintre ele, s fie compromise altele. Prin acordarea unei prioritci deciziei n structura actului voluntar, se minimalizeaz valoarea _i importanca celorialte momente. Fr ndoial c decizia are o pondere deosebit, dar _tim bine chiar din experienca cotidiana c de multe ori decidem, lum hotrri pe care ns nu le putem duce la bun sfr_it. ZLATE: toate fazele actului voluntar _i au semnificacia _i importanta lor, ns cea mai important este ultima, execucia, deoarece ea reprezint finalizarea actului respectiv. Proba autenticitcii proiectului stabilit, a corectitudinii deciziei luate o constituie ndeplinirea proiectului. Dac procesualitatea se opre_te n una dintre faze, naintea executrii, nu avem de a face cu un act voluntar propriu-zis, ci cu procese cognitive, afectiv-motivacionale, racional-decizionale. Neintegrate, nesubordonate _i necontrolate de efortul voluntar ele nu se convertesc n momente ale actului voluntar, ci rmn de sine stttoare. Se _tie c voinc nseamn nu doar capacitatea de a inicia _i desf_ura acciuni, ci _i capacitatea de a amna sau inhiba diverse acciuni. Se consider chiar c reglajul voluntar este mai puternic tocmai n astfel de situatii, pe baza motivului simplu c acciunile sunt nu numai voluntare, ci _i impulsive, insuficient gndite _i filtrate con_tient. Deosebit de semnificativa devine, n aceste condicii, conceptia psihologului romn Mihai Ralea care n lucrarea sa Explicarea omului (1946) considera c nota distinctiv a omului n raport cu animalul este capacitatea sa de a-_i amna, ntrzia, suspenda, inhiba reacciile n fata solicitarilor mediului. Prin amnare, omul _i controleaz reacciile vitale, reflexele imediate, actele sale comportamentale mai simple sau mai complexe. Datorit amnrii, care pentru noi este echivalentul voincei, omul, n loc de a fi robit de mediu, n loc de a se manifesta exploziv, direct, nemijlocit, n loc de a fi dominat de reaccii automate, instantanee, de acte instinctive, de rspunsuri uniforme se opune mediului tocmai pentru a-l stpni, se manifest controlat, recinut, mijlocit, reflexiv, racional, este dominat de reaccii variate, diverse, con_tiente. Amnarea este capacitatea omului de a-_i crea obstacole tocmai pentru a deveni liber, de a putea interveni constructiv, de a avea timp pentru a-_i alege cele mai potrivite mijloace de acciune, de a le varia _i restructura. Defectele voincei Voinca este capacitatea individului de a inicia, determina si de a acciona, dar si capacitatea de a amna, frna, inhiba tendinca spre acciune. Ea comporta, a_adar o putere de impulsiune, dar i o putere de inhibicie. Atunci cnd forcele excitative sunt prea puternice, avem de-a face cu voinca precipitata; Atunci cnd raporturile sunt false, ne aflam in fata unei voince pervertite, care la rndul ei cuprinde doua forma distincte: cazul obstrucciei voincei (cnd acciunea normala este imposibila) si -cazul exploziei voincei (cnd acciunea anormala este de nereprimat). O voinca perfecta provine din echilibrul perfect al forcei de impulsiune si puterii de inhibicie. Cum insa o asemenea situacie reprezint un ideal, cel mai adesea ntlnim dezechilibrul forcelor, care consta fie in excesul, fie in deficitul lor. Defectul unei puteri este cu att mai grav cu cat el se intalneste cu excesul celeilalte. Nu este suficient sa aducem un deficit de inhibicie la un exces de excitacie si nici invers. Principalele defecte ale voincei, dupa Foulquie: Defecte derivate din excesul de inhibicie. Acestea se manifesta in doua moduri: prin controlarea de ctre inhibicie a fiecrui detaliu al actului si nu al actului in ntregul sau. In acest caz ntlnim ndrtnicii (cu comportamente rigide) si ncpcnacii (care ignora utilizarea logicii) prin prelungirea lurii hotrrii. Avem de-a face in acest caz, cu un suprainhibat care fie ca nu ia hotrri, fie ca nu ajunge la nici o concluzie. Blocajul se produce in momentul lurii deciziei sau dup decizie. In acest caz este vorba de timoraci (care a_teapt ca evenimentele sa decid pentru ei), scrupulo_i (cu temeri de ordin moral si care se lsa in voia celor cu voinca mai puternica) si capricio_i (ce prsesc subit poziciile adoptate pentru a se instala in cele adverse). Defecte derivate din excesul de impulsiuni Apar atunci cnd o excitacie putemic, un elan irezistibil l mping pe individ spre acciune. Impulsivitatea ia mai multe forme: reactiv (cnd omul se comport ca un automat imediat, ca un reflex) _i exploziv (reaccia nu este imediat, are loc mai nti un proces de inhibicie, apoi apare explozia). Alte dou forme de impulsivitate sunt cea: emotiv (specific persoanelor emotive, sensibile, care apar ca fiind jucria propriilor lor sentimente) _i cea ideativ (specific persoanelor cu mare mobilitate intelectual care _i schimb rapid ideile, nu se fixeaz pe ele; de aceea, se caracterizeaz printr-o oarecare incoerenc a conduitelor _i a ideilor). Excesul de impulsiuni are efecte analoage deficitului de inhibicie: dac impulsivul este instabil ca subinhibatul, el nu este pasiv, cci impulsivitatea presupune o forc vie. Daca aceast fort se opune schimbarii, impulsivul poate fi mai stabil dect subinhibatul. Defecte derivate din deficitul de impulsiuni. Acestea provin dintr-o slbiciune a voincei, a puterii ei de decizie. Persoanele cu deficit de impulsiuni se simt pierdute n faca unor situacii noi n care trebuie s fac o alegere, ele avnd nevoie de un sftuitor. De aici, docilitatea _i devociunea fac de alcii. n cazul acestor defecte, este vorba de o intervencie a voincei (datorit scderii tensiunii afective) care coexist nsa cu o sensibilitate vie _i profund. Defecte derivate din deficitul de inhibitie Sunt intlnite la persoanele subinhibate caracterizate prin: decizii rapide dar extrem de instabile, libertatea _i imprevizibilitatea acciunilor, angajarea dup prima impresie, insuficienca evalurii consecincelor acciunilor ntreprinse. Din deficitul de inhibicie apare - versatilitatea (lipsa de fermitate, nestatornicia, fluctuacia comportamental) _i - sugestibilitatea (imposibilitatea de degajare de influencele externe). Concluzia lui Foulqie este extrem de interesanta: excesul sau deficitul de excitacie si de inhibicie face ca voinca sa fie imperfecta, insa prin lipsa echilibrului, nu prin lipsa voincei. Educarea voincei consta in stabilirea echilibrului intre cele doua categorii de forte. provin dintr-o slbiciune a voincei, a puterii ei de decizie. PAGE  PAGE 62 b , Pl4Lhtvx(*,<68*8 ####X$n$&H'v'(H())^**R+x++++B,T,---&-0-@-B-.. .6.b..56>*CJOJQJ56CJOJQJ jCJOJQJ j5CJOJQJ6CJOJQJ5>*CJOJQJ CJOJQJ5CJOJQJG ^4hHt(J$($ & F) @dha$ $ & Fedh<a$ $ @dha$ $dh<a$$hdh^`ha$ $dh^a$$dha$( ,###X$$%&&H''P()*++B,- .$ & F/ @dha$$ & F. @dha$$ @hdh^ha$$ & F, @dha$ $ @dha$$ & F+ @dha$ .b.. /v/x/z/.00 112~2344t5567$ & F2 @dha$$ & F2 @dha$$ @hdh^ha$$ & F1 @dha$$ & F0 @dha$ $ @dha$.......// //$/&/8//(0122@2z2~2223$344@4f6666677V9999::<<<a@g@BBEEM NY&Y+Y]]]^^d(ee f|hhjknrnxnnDoosssttttx6CJOJQJ>*CJOJQJ5>*CJOJQJ56CJOJQJ5CJOJQJ CJOJQJQ7V99;^@BjDDDHEEFFRHHIJtJ KK$ & Ff  8dh`a$ $ & Ffdha$ $ & Ffdha$ $hdh^ha$ $ & Fedha$ $dh`a$ $ @dha$K&LMOPDR:TZUnVXYY ]]"]]^L`adde$ & FR @dha$ $ @dha$ $ & Fgdha$ $dh`a$$dha$ $ & Ffdha$e|hjk$llLmmmvnsvxNz&|}~0 $ @dha$ $ @dha$$dha$ $ & Fhdha$ $dh`a$xx.0 n"$&RؗڗܗޗFHJ֚rt¢ dfƩ4PRZܭޭZ\vخܮ&6:įȴ56:CJOJQJ56CJOJQJ6CJOJQJ>*CJOJQJ5>*CJOJQJ CJOJQJ5CJOJQJLNj,ދ؏xȒ&ܗJ$ & F7 @dha$ $ @dha$$ & F6 h@dh^`a$$ h@dh^`a$$ & F5 h@dh^`a$rthHHfƩ4$ & F8 @dha$ $ @dhPa$ $ @dha$$ & F7 8@dh^`a$ $ @dha$$ & F7 @dha$&::VܷԺDN$Rh. $ @dhPa$$ & F< @dha$$ & F: @dha$ $ @dha$$ & F9 @dha$ȴ6:jV~$:RlRthx@P.^d& f @Nhd$B2.5CJOJQJ56CJOJQJ CJOJQJ6CJOJQJR.d*,fh"$ & F? @dha$$ & F? @dha$ $ @dha$.l4rh f *   L  $ & F1 @dha$ $ @dha$$ & F@ @dha$$ & FT h@dh^a$(^rr.@f    R   H L     x6rFB$$`''r**:+f+++++(5t55666EEEEFGHNH`HhIjI(Lù6>*CJOJQJ56>*CJOJQJ56CJOJQJ5CJOJQJ6CJOJQJ CJOJQJ jCJOJQJUmHnHuE  D`@  V"B$$%H&'r*t,,/1$ & FD @dha$$ & FC @dha$ $ @dha$13(5679;BEGH`J:L:NLPTQSUWfYZ\$ @hdh^ha$$ & FF @dha$ $ @dha$$ & FE @dha$ $ @dha$(L:L SjST>T|TTTTUUUWWWbYdYfYlYYZ[[`aa.aaabbPjbjhj~jjjjj/l>lllllllmmnnoo@qrzr|rvvLzzz| }~~03WXq{|ԁ26`>*CJOJQJ56CJOJQJ5CJOJQJ6CJOJQJ CJOJQJ5>*CJOJQJQ\]`abc>deehj/llmno@qvLzNz $ @dha$ $dh`a$$ & FI @dha$$ @hdh^ha$$ & FG @dha$ $ @dha$NzPzz|~~q6~B$ & FO @dha$$ & FO @dh<a$$ & FK @dh<a$ $ @dh<a$ $ @dha$؄z~(>@BXΒ>xz P<>ԛ4<f[-D(24DFhn.0XԶֶ&ɽɳɫ56OJQJ jCJOJQJ >*OJQJ 5OJQJOJQJ CJOJQJ6CJOJQJ5>*CJOJQJ5CJOJQJ CJOJQJ56CJOJQJCj>*ƙ ԛΞޟ($dh` $ @dhxa$$ & FQ @hdhx^ha$$ & FQ @dha$$ & FQ @dha$ $ @dha$Ѭ3խGnprtv.Xֶ̺$ & Fkdh`a$$ & Fidh`a$dh` $dh`a$dh ʺ̺κ hо R~p ,.(zJL"&TX>BOJQJ jOJQJ 6OJQJ56OJQJ 5OJQJOJQJ j5>*OJQJ5>*OJQJN 0L$8dh^8`a$$ & Fydh`a$$ & Fldh<`a$$ & Fldh`a$ $dh`a$$hdh^h`a$L"T>`|~^ $dh^`a$ $dh`a$$8dh^8`a$$ & Fydh`a$$|J^l~0FVL*B,@28A$nyx"R(JDPv 5OJQJ >*OJQJ j5OJQJ 6OJQJ 5OJQJ56OJQJOJQJS @L48nxQQ$ & F~dh`a$ $dh`a$D[v& ~ t   Nz4~B  & F{dh`dh$ & Fidh`a$ $dh`a$;MrvhlzvD h 0,n, /\/00445.599@:AXAtAAAAIIQQuS|SSSTTTTTTU^U0WVWfWWWWX+XYY[[S[[[[]]]]]^^&__56>*OJQJjOJQJUmHnHu >*OJQJ 6OJQJ56OJQJOJQJOJQJ 5OJQJM`D v *OJQJ56>*OJQJOJQJOJQJ 5OJQJ 6OJQJOJQJ 6OJQJNiggidjjbkkklmmAoo ppq>stt\tu$ & Fvdh^`a$$dh^`a$$ & F}dh`a$ $dh`a$$ & Fidh`a$uvvw yQypzN{|~~PLr^JЅÆ~dh$ & Fxdh^`a$ $dh`a$$ & Fvdh^`a$+xѐD&(fV4 B0$ & Fwdh^`a$ $dh`a$dh8lԠrzBn ^N``xp Jx(6^X:\`bd>X ,ַַֽ֧֯5>*OJQJ jOJQJ 6OJQJ jOJQJCJ56OJQJ 5OJQJOJQJ 5OJQJ >*OJQJ5>*OJQJ :OJQJ 6OJQJOJQJ@X̴T$ ؿB\"$p$dhd^`a$$dh^`a$ dh & F| dh^`dhpnJ "R~$ & F hdh^`a$$ & Fdh^`a$` $dhd`a$ $dh`a$~:X:`>^|4P($ & Fdh^`a$$ & Fdh^`a$dh`` $dh`a$4~   6 ~  t  B J  BJ $2J@Jb^#d##$$%&( (++,,----.... / ///*/B/D/787X7x777ξ6>*OJQJ jOJQJ >*OJQJ56OJQJ 5OJQJ :OJQJ 6OJQJOJQJCJ56>*OJQJKjDn 6   f:~.|"#`$ & Fdh^`a$ $dh`a$$ & Fdh^`a$#$%(*F,H/L2R6:779:;ADFJLMnMM(NN & Fdh^` dh^`$ & Fdh^`a$ $dh`a$`7x88::;;"<B<A>AD:DJ KRS4i|iiio"p&pvvv|,}Nxz20<Pfܙp*4țX@HƠ@@:>»t"(Z\`n >*OJQJ5>*OJQJ56OJQJ>*CJ 5OJQJ5>*6>*5 6OJQJOJQJPNPR,VX\Z[^T`e2i4iiij*lHno4sv|N 0 & Fdh^` & Fdh^` dh^`0<Pܙp*̛ƠB(D$ & Fdh^`a$$ & Fdh^`a$dh`$ & Fdh^`a$ $dh`a$ dh^`DPv0»t*(@2$ & Fdh^`a$ dh^` $dh`a$$ & Fdh^`a$$ & Fdh^`a$ Pz6Fp tv| 0@"t (0JmHnHu0J j0JU CJOJQJ5>* 6OJQJOJQJ5>*OJQJ 5OJQJ>*6:P2| 06t$ & Fdh^`a$ & Fdh^` dh^`$ & Fdh^`a$$ & Fdh^`a$ $dh`a$ & Fdh^`(*h]h&`#$ $ @dhxa$ dh^` $dh`a$$ & Fdh^`a$,&P1h/ =!"#$%   i8@8 NormalCJ_HaJmH sH tH H@H Heading 1$$ @@&a$ 5>*CJJ@J Heading 2$$@&^a$5CJOJQJD@D Heading 3$$@&a$56CJOJQJX@X Heading 4$$x@&]a$5CJOJQJmH sH uD@D Heading 5$$@&a$5>*CJOJQJ22 Heading 7 <@&<A@< Default Paragraph FontJYJ  Document Map-D M OJ QJ ^J, @, Footer  !&)@& Page Number>B@"> Body Text$ @dha$CJ,2, Header  !JR@BJ Body Text Indent 2hdx^hJORJ FR1H1$7$8$H$^H5CJ_HmHsHtH .U@a. Hyperlink >*B*phZLabzrV : % f  _,hpq(K!1GO?OMS "_$$$=%x%&&Y''(:(j(()C)$*++R,M--g./G0O0$2%2/2v223j466688v999D::::=?@@AnBCDD6D^EEEFG4HIKKZLMhMNNNN1NOOCPPWQXQQyRRySBUBVWWWdXXYZ"[1[;[j[\;^^_`aaEb%cccGeRg iill5mnmnkppqPrr3stuuvwQxRy|yz {{||~~"yT*lWRpQD#Ώkuɔj–eטؙ lq2hy %ΨīHfzQnnx'o͹U]/'޾39i ^CKLMyT! qrcjoaQU789:;C,`]wHeY|& hE/R Qb&Yk|,3 Y    tze?:ez=!|0   !!%"f""#K$%%'0''')%++~,.J148G:Z:;<<<==>>??I@AA5BB7CCCCDDEFEGlHIJ3J\JJK&L|LLL;MpMrO6PtP4Q_Q|QQ RXRSTTwUgVWXXXkYYXZ[[\v\ ]]^}_````ab}bbceeWegiPijkklmnoppppqVruvpwNxx6{7{8{L{|}~>~~~|E_Պ  ;k:(OԓYT`טB {O̟ܟAʠq pޥ8%ͨ :}^_Bߴ`ȸi &), YyfI_VC1T-H'dy*+;f %>#v X +     o   N 0000000e 000) 0) 0) 0000000+ 0+ 00, 0, 0, 000000. 0. 0. 0. 00/ 0/ 0/ 0000 00 00001 01 00002 02 02 02 02 000000000e 0e 0e 0e 00f 0f 0&f 0&f 0&f 0'f 0&f 0&f 0&f 0&000g 0g 0g 00000000R 0R 000000000h 0h 0h 00000000000000005 05 05 05 05 006 06 06 06 000007 07 07 07 07 0007 0P7 0P7 0P7 0P0000008 08 009 09 00: 0: 0: 0: 00000000< 0< 0< 0000000? 0? 0? 0kp? 0kp? 0kp0000000000000000T 0@ 0@ 0@ 00000000000001 000000000000000C 0C 0C 0C 0000D 0D 0000000000E 0E 0E 0E 00000000000F 0F 000000G 0G 0G 0G 00I 0I 00000000000000000K 0K 0K 0K 0K 0000O 0O 0O 0O 0000000000Q 0Q 0Q 00Q 0jQ 0jQ 0j08080000000000000000H0i 0i 0i 00k 00k 000l 0l 0l 0000000y 0000000y 0y 00000000000000000000000000000000000000~ 0~ 0~ 0~ 0~ 000000000i 0`i 0`00000000000000000{ 0{ 0{ 0{ 0{ 00z 0z 0z 0z 0z 0z 0z 0000000u 0u 0u 0u 0u 0u 0u 0u 0u 0u 0 u 0 u 0 0| 00i 0`i 0`i 0`0| 0i 0`i 0`00i 0`00u 0 0000v 0v 0v 0v 0v 000000v 0v 0v 0i 0`i 0 `i 0 `000} 0} 0000000i 0 `i 0 `00000v 0v 0 v 0 v 0 0v 0 v 0 v 00000000x 0x 0x 00x 0x 0000000000000000w 0w 0w 0w 000000000000000000| 00000000000000000000000000!0!000000000000000000!0̟!0̟0!0!0!0!0!0!00!0!0!0!0!00!0!0!0(00}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}!0}!0}!0}0}0}0}0}0}!0}!0}!0}!0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}0}!0}!0}0}!0}0}!0}!0}!0}!0}0}0}0}!0}!0}!0}!0}00!0!0!00!0!0!00!0!0000000000!0!0000000!0!000!0!00!0!000!0!00!0!00000@@0@0 .xȴ(L_87 #&*( .7Ke. 1\NzL 6c[igup~#N0D     !"$%'()+, !!T8@"( n0 \B  S D"\B  S D"\B  S D"\B  S D"B S  ?*+AAU tU Ut[t,MtLWios}~  !*1<=?@HVablo{| ()+,45<ANPVakouv|!'048<ABLMWX_np  #)+,45;GK]dlorvw%'(,-459<EFNSUY`dmnpq)*,-59@IRT`aemrs|~ $&)5=AMU[grt  &)-.6?GMRS^aimstyz~       # + 6 ? H R V ^ _ g h m n u w ~       ! " + , 7 < C S \ ] d e g l t u z {   " . 1 ? A B F G J Y ] ^ h q        $ % / 0 4 5 ; < B F R i o q w y       ! " ( , 0 1 : > F G L Q W _ i j s x  ,-/389CKTU]fhpuv}  &')*1LSZ^joqst{|  ),78=GW^fituw "#/025@RXY_emq|}$(*+679:FGRS[ens}~  !'.0:;GNV[fnvw  !*,48@DJKTUWXcdkloprsyz(156:?DT\mtv %-.59@AL`iktuz|    #.2<?JLQRWXbceivw} &+,78:;ABMOUW`afluv?JOYZcios{| !#*,5@FLX^cjpqsw%)15;<>DIN[]_`frwx$&1ELPVXZ[]aklrsuv %&+,/079>CLMOPZ_kmvw ,2:@HIKLWXabkovx"+,19>HRTXY`ltu      ! " * / 8 9 C G Q V \ ^ i m s w !!!!!&!'!0!B!G!H!O!P!R!S!]!_!g!k!u!y!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!" """""%"+","3"4"<"?"J"L"N"R"["^"d"f"l"m"x"z"""""""""""""""""""""""####!#"#(#,#5#B#P#Y#^#b#o#s#{###################$$$$ $)$*$7$B$J$O$T$U$]$_$g$h$n${$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$%%%%"%'%1%;%=%E%F%M%P%Y%Z%d%l%v%x%~%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%&&&&.&7&C&K&O&Y&a&h&i&k&u&w&x&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&' ''''"')'*','0'9';'E'I'W'Y'['\'d'e'l's'z''''''''''''''''''''''''' ((( (&(0(:(<(=(E(F(K(W(`(a(h(j(l(m(s(t(|(}((((((((((((((((()))) ) )))!)%)-)1)9):)A)C)N)O)])^)e)k)q)})))))))))))))))))))))))))))))** * **$***+*5*6*?*@*J*P*W*X*]*^*e*f*j*n*s*t*v*y*****************++!+-+5+D+K+L+N+R+X+Z+e+f+j+n+v+w+}+~+++++++++++++++++,,,.,2,3,>,H,P,R,`,d,k,q,w,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,-----$-,-5-6-B-C-K-M-X-Y-`-a-g-%)24@AJKWX^bgks}",1679?KMQR_ctw &(.089BCLVZgjkms}~ÇƇˇև؇  ,/3:;CLNOST]elt~ÈňΈψ؈و ',01;<AFPU\gstÉʉӉډۉ݉!"*,5>GNV[djsÊɊʊӊ֊ފ ,-28HJVWYZgpv‹̋ԋՋۋ   !&)36=AHOVXbq{!"'07>CITW^`hiqr{|&-.49?CLNXY[\noy{  ,.89HJLP`bqu}  #)./;EJKRT\]dekoyz  BobBobcbobarnaBob9C:\My Documents\LAPTOP\SubLicenta\COMUNICARE & LIMBAJ.docBob9C:\My Documents\LAPTOP\SubLicenta\COMUNICARE & LIMBAJ.docBob9C:\My Documents\LAPTOP\SubLicenta\COMUNICARE & LIMBAJ.docBob9C:\My Documents\LAPTOP\SubLicenta\COMUNICARE & LIMBAJ.docAndreeasD:\Licenta-materie\REPARTIZAREA PE TEME\6. Mecanismele psihice reglatorii (COMUNICARE & LIMBAJ, atentia, vointa.doc1(C:\6. Mecanismele psihice reglatorii.docDVD[D:\My Documents\NET\REFERATE\REFERATE.RO\psihologie\PSI3\Mecanismele psihice reglatorii.doc[dZveK4_Rw_>qAtB]nI=N'0'[Ddz Z YJeH36HZfx.?=.^  ''ex|a(NJ|]-EJܴ(Dt .8C} e4ISv\_a; YX l.eA&@,N0   >V(~ l  #) U@apV+ [+ ^cYFR  O~W  >Z a@d '  x.! " tKk L(XLl  6 *U4e kkF 0'lu p9} @TsANmNRE\h*~#y,6$]78椆ATN]<U  y@>B-c233 IAnerDXNRW] \anE' JR<d@da]V+SuXI j4\Q y+܉vRJtx: "& q'Un`zg2X2|u~2z\T~ <S 2uD ~Қ@ l(<m|_Nz_} ~LK]| vG ڒ u  _y%t:Kx^YOtn,$|b0~ J~J cvD8;  pv_0f /Tx R) ;S A_$?0T =o^İs+{\ u_sTؤ`Ax%,a$  0;+ ޾ i O  C%! f=! ,x!  ~!.52!J(N!  @!I(6"-Kf"  +"Y-""b֢:p"И:gt8#t~# 2$ _6$$`t% [X & ),&.yuSE& p5Nw&bF"n& 0&veh`' 7V(zir( !(Tw7 ( t.)Fbx** #*"jTf*@a05l*mnt*6-`* OF+K:{+&+ C + MG, EG,P%x,%, #`, ?s- o/bEJ3/H27/  U/޾/0ffF30 Z&d0E 0 7!0d-N$0 =0dZڮ)o.1NZr W1 J1 1(^9(K22f2z\V{2J/P2t*3<&3 G3 $E3L(X6V3ڢ p3 -3j3@jx3\=d4:chL5 k|S5L(X]~5p76Z8?6InM6MPp7Qe@*!7g8+7 V7:7b~3J7ڒj,u8_)Mc8 0I9 -9hH,:t0Y: \K;&QaQ;TU b|Y;t?k;*M~~\;r^.d;BSL(X#U>^? 7t?n/RU.?&\;k?}}?t"@9r@tlZAL1XbaAg#WAԄ:(CAvg~A zAQ 1B AB)j}Bpp*C %C*INVMCژ]->RD:%LD@,IWxEKkE^H_EI$Ft; BF`eo)`F@pY7G j\KGmV[OG0\lV_G ObGt"GH<GPGD:h!H|TxQ#Hc1I:` ItQI XJ"//J޾F"CJxLJ =J RK l@ L &KL:}[L2L0^L.)i-MzfhML(X2M mNe|C"NxYjXaN|pNRF0NYI?mO >OyO V6k5P&p/P>NPgQP 0A{P VD9E6Qp#8Q濘TISeQt2Q.yu/Q8k /Q*kQILpR Q @SV{S$2S􅞱c8T  T^L@GdTT}|h5TpT +U\d|9UlUThhxU ~UN|&0!V %VHBVK/VlIV .<`Vt$VXԦ L Wx9(W"Q1W,خX{Wj@8Xp@[ZJX6Z`>XƱlq|KX.AXқ>>Xz3XVƊeaXÆzb-Y 7Y vY@T6Y@Ir7Y <>Z)w j]Z28}Z,MsKZ&r*Zr$vH2[v A[L1X~Q[NdX[v [J $\Cn^ B ^"Iyk^ ?p^"X^ 1_ \=B_VߊALqJ_gr`Q_ wNd_ _t^_3e\` OX`XCd` ,=`tGH`df7TaT{aDfZaOP1_b ^Ib޾\b4v;?c 4cho c8(cYLcNPnn7d td(eSNL\eh? ke e0f]ȸ)g O ht1D-hȂxhqhRƖidĊW!Oi iH91j q;jwJ"*Wk  5k޾ k ;l ikm(:imt|mm tn APn So0o or]oȐ~?zpֿSp HpPp p%iq q Bq'r޾e}mr.yu| rtrb1(Tr J@s$#9sЭTtXtXxD-tqFtɊRvu|]"#u`>,-ukb/u^Ѹ~m3u~:u \uTsj]uh=u Co*vBdvXz"vIHvv\ wĉ?wzw FxB{Jx6WNx Buy FZjTf*H2[ 8}Z[+ 7V(HpYJo caN~U[X &|pNyO4*s|k5PX{W0A{P6 i `*vMc8)o.1YXfD Ta6V3-EkF QBq@d t?"#u_>mN]~5}?GH``AA~\;Z&d0IWxED-tFx &}C"N1_d_`*8 v Mc8 )o.1 YXh f Ta kF L Q t? "#u0 _>| mN A D-t`  &} 2!.ed;LqJ_B ^0&dZnt*o/_2Lb|Y;i-M%VEG,~p/P76''*3aXikm1IE\hXt,u8 H>fhMk|S5$E3Kk NP/QNL\e-u(6"f2'lu h5TSE&:}[L7Lc`>X?k;U.?lZA A[^LDx2Q),&e}mrE6Q+U; BF8XVMCAB$V [nBS<?w^?#8Q#* pOX`:h!HnM6_6$(eB-\T~>Z 4e ->RD @!y{at|mCo*v-""m3u .83X)`F>X 05l*t.)*Z#U>8?6//Jx.! 0N9(W I/P2(c: XJ>OS@*!7 +"0TeKILpRp*Ca;?s-`,U N!Q1j(Tr V7= |k?c8Tzb-Y2$| AXISeQZa^ !Oin7d keI?mOQ#H%9sx*imexKQ 1B}V[OG2uL W Q_~#lV_Gp3:uF?@ABCDEFGHIJKLMNOPQRSTUVWXYZ[\]^_`abcdefghijklmnopqrstuvwxyz{|}~      !"#$%&'()*+,-./0123456789:;<=>?@ABCDEFGHIJKLMNOPQRSTUVWXYZ[\]^_`abcdefghijklmnopqrstuvwxyz{|}~      !"#$%&'()*+,-/0123456789:;<=>?@ABCDEFGHIJKLMNOPQRSTUVWXYZ[\]^_`abcdefghijklmnopqrstuvwxyz{|}~      !"#$%&'()*+,-./0123456789:;<=>?@ABCDEFGHIJKLMNOPQRSTUVWXYZ[\]^_`abcdefghijklmnopqrstuvwxyz{|}~      Root Entry F0mR"1Table.WordDocument.ZSummaryInformation(DocumentSummaryInformation8CompObjjObjectPool0mR0mR  FMicrosoft Word Document MSWordDocWord.Document.89q